Urmărește emisiunea live


Roxana Mînzatu: România a investit din bani europeni aproape 900 de milioane de euro în domeniul sănătăţii

Roxana Mînzatu, fostul ministru al Fondurilor Europene  Foto: C. Andreescu
Roxana Mînzatu, fostul ministru al Fondurilor Europene Foto: C. Andreescu

România a investit aproape 900 de milioane de euro fonduri europene în domeniul sănătăţii, din care 88 de milioane de euro s-au îndreptat către instruirea personalului medical, iar cu 263 de milioane de euro s-au finanţat programe de screening, analize şi testări gratuite, a declarat, joi, ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, la un eveniment de specialitate. 

'Investim astăzi 350 de milioane de euro din POCU pe de o parte în programele de instruire - aproape 88 de milioane de euro investim în programe de instruire şi 263 de milioane de euro contracte de finanţare pe zona de screening medical, de analize, testări gratuite, diagnostic precoce, tratament precoce. Nu este o sumă mică. Dacă alăturăm şi faptul că investim în partea de infrastructură din unităţi primiri urgenţe şi ambulatorii şi partea de eficienţă energetică a clădirilor spitaliceşti - avem şi acolo vreo 400-450 de milioane de euro din Programul Operaţional Regional -, iată că ne ducem la un 900 de milioane de euro investiţii astăzi în ceea ce înseamnă sistemul medical din banii europeni. Şi nu includem aici tema recurentă a spitalelor regionale. Ne apropiem, deci, de un miliard de euro', a spus Roxana Mînzatu, la evenimentul de promovare 'Investiţii în domeniul sănătăţii prin Programul Operaţional Capital Uman'.

Sănătatea, finanțare cu prioritate

În plus, Autoritatea de Management Programul Operaţional Capital Uman a aprobat, joi, proiectul de formare a personalului pentru situaţii de urgenţă, cu o valoare de peste 10 milioane de euro, şi care vizează aproape 9.000 de specialişti care activează în acest domeniu. 'Mă bucur şi consider extrem de înţelept că pe exerciţiul actual, 2014-2020, actualul Program Operaţional Capital Uman care se alimentează din Fondul Social European reuşeşte să investească, cu mult curaj, mult mai mulţi bani decât în trecut pe sănătate, pe această componentă de screeninguri şi de formare. Este extrem de important că am trecut la acest nivel şi vreau să dau mesajul că şi pentru perioada de programare 2021-2027, unde avem negocieri informale deocamdată cu Comisia Europeană, echipa României argumentează şi susţine foarte, foarte ferm continuarea finanţării cu prioritate a sănătăţii pe programele viitoare. Vreau să ştiţi asta şi ne dorim şi mai mulţi bani şi ne dorim să fie programele foarte, foarte bine ţintite', a precizat ea.

România beneficiază de o propunere de buget de 30,6 miliarde de euro pentru perioada de programare 2021-2027

Ministrul a amintit că România beneficiază de o propunere de buget de 30,6 miliarde de euro pentru perioada de programare 2021-2027, creşterea cea mai semnificativă fiind pe componenta Fondului Social European, unde ne îndreptăm spre un 7-8 miliarde de euro, însă vor fi sume mai mari şi pentru partea de cercetare. FSE finanţează inclusiv screeningurile şi formarea profesională a medicilor şi a asistentelor, a precizat ea. 'Negocierile sunt pornite informal. România beneficiază de o propunere de 30,6 miliarde de euro buget pentru 2021-2027, aşa cum s-a exprimat Comisia Europeană în mai 2018. Sigur, aceasta este o propunere de buget la nivel european. Bugetul UE şi regulamentele care stabilesc cheltuielile eligibile şi toată eligibilitatea investiţiilor nu sunt încă agreate, dar, informal, din mai anul acesta, au început negocierile între România şi serviciile Comisiei Europene. Discutăm inclusiv pe partea de sănătate, despre ce ne dorim să finanţăm din programele care se vor sau din bugetarea 2021-2027. Vă asigur că am pus în toate materialele propunerile şi discuţiile noastre - şi la nivel înalt şi la nivel tehnic - continuarea programelor de screening, continuarea programelor de formare, continuarea finanţării infrastructurii medicale, atât la nivelul asistenţei medicale primare, dar şi pentru spitalele regionale', a afirmat Mînzatu.

România ar putea beneficia de fonduri mărite și pentru cercetare

Potrivit şefului de la Fonduri Europene, România ar putea beneficia de fonduri mărite şi pentru zona de cercetare. 'Şi pe zona de cercetare cred că vom avea resurse financiare mărite. Cercetarea medicală este importantă, poate să însemne nu doar terapii - şi terapii inovative de care să beneficieze pacienţii -, dar şi dotare în centrele şi în spitalele şi institutele care fac cercetare. Vom avea resurse mărite pe zona de research. Este important să programăm bine banii aceştia inclusiv cu focus pe sănătate care e un domeniu prioritar pentru România', a spus ea. Roxana Mînzatu a subliniat că România se străduieşte să obţină de la structurile europene aprobarea de a cheltui mai mult din Fondul Social European pentru partea de infrastructură, respectiv pentru clădiri, dotări şi echipamente, în condiţiile în care acum are voie să aloce pentru aceste lucruri doar 10% dintr-un proiect, restul mergând spre salarii, expertize şi alte servicii.

'Vreau să mai ştiţi că ne străduim - sigur aici este mai degrabă o negociere politică - pe zona de conţinut a regulamentului care stabileşte cum să cheltuim viitorul Fond Social European, să facem cât putem de mult lobby la nivelul structurilor europene astfel încât să putem cheltui mai mult din FSE pe partea de infrastructură, pentru aceste cheltuieli fizice - clădiri, dotări, echipamente. Ştiţi bine că în prezent avem 10% dreptul să cheltuim dintr-un proiect pe partea de dotări, restul sunt costuri cu salarii, expertize, alte tipuri de servicii.' a spus Roxana Mînzatu.

'Nu putem să investim în dotări, ori noi, ca ţară, cred că avem acest interes să investim în infrastructurile sociale, în ceea ce înseamnă partea de investiţii fizică, materială, concretă. Şi, atunci, ne străduim în negocierile care au loc la nivel european să susţinem şi acest punct de vedere: să putem cheltui mai mult din FSE pe zona de infrastructură efectivă. Nu de alta, dar din cei 30,6 miliarde de euro despre care v-am spus că vom beneficia ca şi alocare naţională creşterea cea mai semnificativă este exact pe componenta Fondului Social European care fnanţează inclusiv screeningurile şi zona de formare a medicilor şi asistentelor. Ne îndreptăm spre un 7-8 miliarde de euro. Este o creştere semnificativă faţă de ce avem acum şi ne dorim să putem să folosim banii aceştia în proiecte exact acolo unde avem nevoie. Nu că nu este important să folosim şi decontarea serviciilor şi salariilor şi studiilor şi metodologiilor, dar e bine să crească acest prag în care putem să investim în dotări, în clădiri, în echipamente efectiv acolo unde va fi nevoie', a arătat Roxana Mînzatu.

'Bani investiți înțelept'

Ministrul a dorit să transmită şi un mesaj, şi anume că România vrea să investească înţelept banii europeni din Fondul Social European în viitoarea programare 2021-2027. 'Mesajul pe care doresc să îl dau este: Vrem să investim aceşti bani europeni din FSE, bani care vor fi mai mulţi în perioada viitoare de programare înţelept, atât pentru a asigura accesul egal la servicii medicale sau acces sporit la serviciile medicale pentru populaţia săracă, pentru cei aflaţi în zone marginalizate - şi sunt mulţi, avem această nevoie - dar în egală măsură nu vrem să restricţionăm procesul pentru tot ce înseamnă populaţia activă, forţa de muncă a României care, înainte de toate, pentru a ne ajuta să fim competitivi ca ţară trebuie să fie sănătoasă', a încheiat ea. Ministerul Fondurilor Europene a organizat joi evenimentul de promovare 'Investiţii în domeniul sănătăţii prin Programul Operaţional Capital Uman', prin care Direcţia de Comunicare a MFE urmăreşte mai buna promovare a oportunităţilor de finanţare disponibile prin programele operaţionale gestionate de instituţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel