Plumb, atac la Iohannis: Este BLOCAT! Distorsionează realitatea

Ministrul Fondurilor Europene, îi dă o replică președintelui României, la afirmațiile prin care acesta a acuzat PSD că ar fi păcălit populația în ceea ce privește pensiile românilor. 

”Domnul președinte Iohannis, blocat între vacanțe și campanie electorală, induce și dorește să inducă populația în eroare, distorsionând realitatea și adevărul, inducând și frica printre pensionari, salariați, oameni de afaceri. Sigur că în programul de guvernare, toate măsurile pe care le-am propus, toate sunt respectate. Am mărit pensiile anul trecut, așa cum am spus în programul de guvernare și am ajuns la punctul de pensie de 1.100 de lei. Anul acesta, așa cum am prevăzut, de la 1 septembrie, și nu s-a încheiat anul, punctul de pensie va ajunge la 1.265 de lei. În al doilea rând, în 2020, vom ajunge la 1.775 de lei, ceea ce înseamnă puțin mai mult decât dublul anului 2016. Ne ținem de cuvânt și respectăm tot ceea ce am propus în programul de guvernare. Pensionarii nu au de ce să se teamă pentru că există bani și, Slavă Domnului, după ce a fost blocat bugetul, ne vom ține de acum în colo de tot ceea ce înseamnă investiții, măriri de salarii, așa cum am prevăzut în legea salarizării și desigur măriri de pensii”, a declarat Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, în direct la România TV. 

În cadrul intervenției la România TV, Rovana Plumb a vorbit și despre salariile românilor și despre susținerea partidului față de cei care nu au un trai decent.  

”Dânsul fiind în campanie electorală și fiind de partea adversarilor noștri politici, încearcă prin orice fel de mijloc să inducă în eroare cetățenii pentru că sigur că e mai ușor să critici decât să construiești. Ori ceea ce facem noi ca și guvernare, ce face PSD, nu face altceva decât să dezvolte România. Nu cred că există vreun român care poate să spună că nu a simțit puțin mai mulți bani în buzunar. Sigur că mai avem multe de făcut. Mai sunt încă români care nu au un trai decent, dar noi ca PSD ne gândim la ei și vom fi aproape de ei”, a mai spus Rovana Plumb. 

Piedici pentru guvernul PSD

”Având în vedere că încă din prima zi de când am preluat guvernarea, adversarii noștri politici au încercat în fel și chip să distrugă ceea ce noi vrem să construi. Având în vedere comportamentul și atitudinea de până acum a domnului Iohannis, față de guvernarea PSD, aduceți-vă aminte de ceea ce a spus la începutul acestui an că România nu este pregătită să preia Președenția Consiliului European. Guvernul Dăncilă, felicitări pentru modul în care gestionează președenția. Mă aștept ca și de acum în colo să existe blocaje. Colegii mei au făcut un calcul și au văzut că în timpul președenției Iohannis au fost mult mai multe proiecte blocate decât în orice altă perioadă, cu orice alt peședinte”, a mai spus ministrul Fondurilor Europene, la România TV.

Vezi și: 

Protest autostrăzi. Firea: Ar fi păcat să profite cineva politic

Mii de persoane au defilat de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel