Rosatom: Cei cinci angajaţi care au murit în explozia de săptămâna trecută în Rusia testau ''arme noi''

Agenţia nucleară rusă Rosatom a declarat luni că cei cinci specialişti care au murit în explozia survenită joia trecută pe o platformă de lansare a rachetelor nucleare din Marele Nord lucrau la "noi arme" şi a promis că va continua testele "până la sfârşit", informează France Presse.

Experţi americani au estimat că accidentul, pe care autorităţile ruse l-au recunoscut abia sâmbătă ca fiind unul cu caracter nuclear, ar putea fi legat de teste ale rachetei de croazieră "Burevestnik", una dintre noile arme "invincibile" lăudate de preşedintele Vladimir Putin la începutul anului.

Rosatom a adus un omagiu luni celor cinci membri ai personalului său care au murit în explozie, afirmând că doreşte să "continue activitatea asupra noilor tipuri de arme, care va fi dusă la bun sfârşit indiferent de circumstanţe".

Potrivit Rosatom, specialiştii săi ofereau expertiză de inginerie şi asistenţă tehnică pentru "sursa de energie izotopică" a motorului rachetei care a provocat explozia, ce s-a produs pe o "platformă maritimă" şi care a aruncat mai mulţi angajaţi în mare.

Imediat după accident, Ministerul Apărării a declarat doar că incidentul a avut loc în timpul testării unui "motor de rachetă cu combustibil lichid", fără a preciza că accidentul a implicat combustibil nuclear. Apoi a dat asigurări că nu există nicio contaminare radioactivă, dar primăria unui oraş din apropierea bazei a anunţat că a înregistrat o uşoară creştere a radioactivităţii înainte de a-şi retrage comunicarea.

Experţii au legat accidentul de testele la "Burevestnik", o rachetă cu propulsie nucleară, dezvăluită cu mare pompă de Vladimir Putin în luna februarie, dar a cărei dezvoltare nu a fost încă finalizată, potrivit specialiştilor. Având o rază de acţiune nelimitată, potrivit preşedintelui, aceasta ar fi capabilă să facă faţă aproape tuturor sistemelor de interceptare.

Platforma, care datează din 1954 şi este specializată în testarea de rachete ale flotei ruse, inclusiv a rachetelor balistice, este situată în apropierea localităţii Nionoksa, în Marele Nord, la aproape 1.000 de kilometri nord de Moscova.

Oraşul închis Sarov, situat la aproape 400 de kilometri est de Moscova, care găzduieşte principalul centru rus de cercetare nucleară, a decretat duminică o zi de doliu, iar cei cinci specialişti ucişi vor fi decoraţi postum după funeraliile de luni.

Cunoscut sub numele de cod "Arzamas-16" în timpul Războiului Rece, centrul din Sarov se află la originea primelor arme nucleare ale Uniunii Sovietice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel