Românii, pe primul loc în Europa

top
top

România, clientă fidelă pentru ultimele locuri în UE în diverse topuri privind nivelul salariului minim pe economie, al salariaților în mediul privat, al absorbției fondurilor europene sau la capitolul igienă, a reușit performanța să-și adjudece și un prim loc într-un studiu realizat de institutul francez Médiamétrie.

Domeniul în care România s-a clasat pe prima treaptă în Europa este cel privitor la consumul de programe de televiziune, românii uitându-se la televizor, în medie, timp de 5 ore şi 30 de minute pe zi, relatează AFP, potrivit Mediafax.

România deţine recordul în Europa în privinţa consumului de programe de televiziune, locul secund fiind adjudecat de Grecia (4 ore şi 33 de minute), şi Spania (4 ore şi 6 minute).

Studiul "Une année de télévision dans le monde", realizat de institutul francez Médiamétrie și făcut public joi, reliefează că durata zilnică de consum de programe TV a înregistrat un nou record la nivel internaţional, telespectatorii uitându-se la televizor, în medie, 3 ore şi 17 minute pe zi, cu un minut în plus faţă de 2011.

La nivel mondial, cea mai mare creştere, la nivel mondial, în privinţa consumului de televiziune (plus 7 minute) a fost înregistrată în Europa, unde un telespectator urmărește timp de  3 ore şi 55 de minute pe zi programele de la televizor.

Pe de altă parte, în SUA, consumul TV s-a menținut stabil, aproape 5 ore pe zi pe persoană/zi.

Studiul a vizat 107 teritorii, iar creşterile cele mai mari în privinţa consumului de televiziune au fost înregistrate în ţările cele mai afectate de criza economică.

Consumului TV, influențat de JO de la Londra

La nivelul anului 2012, creșterea consumului TV s-a datorat și evenimentele sportive de la nivel internaţional. Ceremoniile de deschidere şi de închidere ale Jocurilor Olimpice de la Londra au bătut recordurile de audienţă în Europa, în timp ce în Statele Unite 42,5 milioane de telespectatori au urmărit deschiderea acestui eveniment la televiziunea NBC.

În America, 112 milioane de americani, dintr-un total de circa 315 milioane de americani, au urmărit gala Super Bowl - finala Ligii profesioniste de fotbal american. În China, 192 de milioane de persoane s-au uitat la televiziunea CCTV1, în timpul transmisiunilor de la Festivalul Primăverii.

2012 a marcat și anul în care 41% dintre cele mai perfomante programe din punctul de vedere ale audienţelor înregistrate au fost de divertisment, faţă de doar 38% - cele de ficţiune.

"Suleyman Magnificul", savurat de publicul european

Potrivit studiului realizat de Médiamétrie, "Interesul telespectatorilor de la nivel internaţional pentru căutarea de talente, în special talente muzicale, nu poate fi contestat".

Europenii adoră serialele, inclusiv pe cele turcești. "Fatmagül" a înregistrat o creştere a audienţei cu 60% în Bulgaria, însă unu dintre cele mai de  succes seriale în Bulgaria, Croaţia, Egipt, Rusia, Slovacia şi Ucraina a fost "Suleyman Magnificul".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel