România va juca pentru locul al treilea la Cupa Mondială din Australia

Sebastian Florea / 10 oct 2019 / 16:58

Selecţionata României va juca pentru locul al treilea la Cupa Mondială de minifotbal din Australia, după ce a fost învinsă în semifinală, joi, de Mexic cu scorul de 2-1 (0-0, 1-1), după prelungiri, la Perth.

Mexicul, campioana mondială en titre, a deschis scorul prin Edgar Gonzalez Diaz (28), Mircea Ungur a restabilit egalitatea (41), la puţine secunde după o bară a lui Dragan Robert Paulevici, dar Miguel Vaca Nunez a înscris golul victoriei în min. 57.

Vineri, în finala mică, România va înfrunta Ungaria (12:00, ora României), iar în finala competiţiei se vor întâlni Mexic şi Brazilia (14:00).

Brazilia a învins Ungaria în prima semifinală cu scorul de 2-1.

România a cucerit primele şase titluri europene la acest sport, iar anul trecut a fost finalistă. La Cupa Mondială, tricolorii au ocupat locul al treilea în 2015, la prima ediţie, iar în 2017 au pierdut în optimi.
AGERPRES