România, trecere la moneda euro. Teodorovici: Nu putem să ne jucăm. Discuţii aprinse

Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici

România are un plan foarte bine stabilit în privinţa trecerii la moneda euro, iar obiectivul rămâne clar anul 2024, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, în preambulul reuniunii Eurogrup şi reuniunii informale a miniştrilor de finanţe (ECOFIN), organizate la Bucureşti, în perioada 5-6 aprilie.

"România şi-a stabilit un obiectiv clar (de aderare la euro - n. r.) anul 2024. Chiar dacă suntem gata cu anumite cerinţe, totuşi decizia se ia la nivel european. România, în acest sens, are un plan foarte bine stabilit. Anul trecut, în decembrie, Guvernul a aprobat un astfel de plan, pentru trecerea la moneda euro. Noi ne ţinem de el, ne îndeplinim obiectivele, cum am făcut întotdeauna", a spus demnitarul.

"Au fost discuţii aprinse" 

Întrebat cum comentează discuţiile din Consiliul Uniunii Europene pe marginea unei Directive prin care ar putea fi introduse cote la produsele accizabile, de tipul alcool sau ţigări, Eugen Teodorovici le-a apreciat ca fiind foarte intense", însă, în opinia lui, nu se va ajunge la o creştere de taxe "în viitorul apropiat".

"Ştiţi foarte bine că propuneri pot să fie, dar important este să fie discutate şi acceptate de toţi miniştrii de Finanţe. Punctul meu de vedere, ca ministru de Finanţe şi astăzi preşedintele ECOFIN-ului, este că orice fel de discuţie vizavi de noi taxări, noi cote de taxare trebuie să se discute într-un cadru larg şi amănunţit. Nu putem să ne jucăm cu astfel de lucruri la nivel european. Este foarte important să avem o abordare unitară la nivel european. Au fost şi discuţii aprinse în care Comisia a venit cu propunerea de schimba mecanismul de vot în cazul taxării, asta probabil că şi din dorinţa statelor mai mari care ar dori să impună o decizie şi fiind deranjate de statele mai mici, care pot bloca un astfel de proces. Sunt discuţii foarte intense, dar nu se va ajunge totuşi la o creştere de taxe în viitorul apropiat", a afirmat Teodorovici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel