România susţine reluarea negocierilor israeliano-palestiniene fără precondiţii

Traian Băsescu a declarat  că România susţine reluarea negocierilor israeliano-palestiniene şi a celor siriano-israeliene fără nicio precondiţie.

"L-am informat pe domnul preşedinte Peres legat de poziţia noastră cu privire la două aspecte. Unul legat de realuarea negocierilor palestiano-israeliene, despre care noi susţinem că trebuie reluate fără precondiţii, acelaşi lucru subliniindu-l şi în cazul negocierilor siriano-israeliene. A pune precondiţii, care de fapt trebuie să fie apropiate de finalizarea negocierilor, ni se pare un mijloc de a bloca negocerile în Orientul Mijlociu", a declarat Traian Băsescu, după întâlnirea cu preşedintele Israelului, Shimon Peres.

El a adăugat că discuţiile cu omologul israelian au fost o continuare a celor purtate anul trecut, când a fost în vizită în Israel.

"Discuţiile au vizat în primul rând cooperarea bilaterală între România şi Israel, cooperare care vizează sectorul militar, tehnologic, educaţia, afacerile şi turismul. Am abordat problemele regionale, subiectul păcii în Orientul Mijlociu fiind un subiect extrem de important", a spus şeful statului român.

Citeşte şi:

România va susţine Israelul, în caz de război cu Iranul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel