România - Spania, rezultat Campionatul Mondial de handbal din Japonia. Debut cu stângul

România a fost umilită de Spania la debutul la Campionatul Mondial din Japonia.

Naţionala feminină de handbal a României a fost umilită de Spania cu scorul de 31-16 (16-9), sâmbătă, la Kumamoto, în primul său meci din Grupa C a Campionatul Mondial din Japonia. Tricolorele, decimate de absenţe, lipsite de omogenitate şi neinspirate, au făcut unul dintre cele mai slabe meciuri ale României la campionatele mondiale.

Echipa României nu a condus niciun moment pe tabela de marcaj, ibericele având tot timpul un avans confortabil, transformat după pauză într-o victorie categorică. Echipa antrenată de suedezul Tomas Ryde nu a făcut faţă nici pe faza de apărare, încasând 31 de goluri şi nici pe atac, unde eficienţa a fost de doar 38% (Perianu a marcat doar un gol din 7 aruncări). Handbalistele noastre au primit chiar şi două goluri de la portarul Silvia Navarro, au ratat două aruncări de la 7 metri şi au strâns 14 minute de eliminări, evoluând în două rânduri cu doar patru jucătoare pe semicerc.

Neagu a fost cea mai bună marcatoare a echipei României, cu 6 goluri, note de trecere putând primi şi portarul Yuliya Dumanska sau interul Anca-Georgiana Polocoşer.

La iberice au evoluat şi patru jucătoare din campionatul României, Marta Lopez, Alicia Fernandez şi Mireya Gonzalez, toate de la SCM Râmnicu Vâlcea, Darly Zoqbi De Paula (Gloria Bistriţa), iar altele au evoluat în trecut - Silvia Navarro, Almudena Rodriguez, Alexandrina Cabral Barbosa.

Pentru România va urma meciul cu Senegalul de duminică (11:00), iar echipa noastră nu are voie să mai facă niciun pas greşit, pentru a rămâne în curse de calificare în grupele principale (primele trei clasate merg în faza secundă).

În celelalte meciuri de sâmbătă, Muntenegru, echipă antrenată de suedezul Per Johansson şi românul Adrian Vasile, a învins Senegalul cu 29-25, iar Ungaria va întâlni Kazahstanul.

Echipele care au evoluat la Kumamoto:
România: Denisa Dedu, Yuliya Dumanska - Aneta Udriştioiu, Laura Pristăviţa (1 gol), Cristina Neagu (6), Raluca Băcăoanu, Gabriela Perianu (1), Crina Pintea (3), Cristina Florica, Elena Dache, Anca Polocoşer (3), Lorena Ostase, Sonia Seraficeanu, Mădălina Zamfirescu, Ana Maria Iuganu (2), Patricia Vizitiu. Selecţioner: Tomas Ryde.
Spania: Silvia Navarro Gimenez (2 goluri), Darly Zoqbi De Paula - Marta Lopez Herrero (1), Maria Nunez Nistal, Elisabet Cesareo Romero, Jennifer Gutierrez Bermejo (3), Maitane Echeverria Martinez (2), Nerea Pena Abaurrea (5), Lara Gonzalez Ortega, Soledad Lopez Jimenez (1), Alicia Fernandez Fraga (6), Almudena Rodriguez Rodriguez (1), Ainhoa Hernandez Serrador (1), Alexandrina Cabral Barbosa (6), Mireya Gonzalez Alvarez (3). Selecţioner: Carlos Viver.

Au arbitrat franţuzoaicele Charlotte şi Julie Bonaventura (Franţa).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel