România schimbă regulile EURO U21, după meciul cu Franța

 Aleksander Ceferin, șeful UEFA, este decis să aducă modificări la următoarele campionate de tineret.

Aleksander Ceferin, vrea să schimbe sistemul la Campionatul European de tineret EURO U 21, după meciul România – Franța U 21 de la actuala ediție. Cele două echipe de tineret au jucat în ultima întâlnire din faza grupelor, știau care sunt variantele pentru a ajunge ambele în faza semifinalelor, au încheiat 0-0 și au mers braț la braț în careul de ași lăsând pe din afară Italia.

Imediat după meci, presa italiană a scris că întâlnirea dintre România și Franța a fost blat, deoarece ambele echipe au profitat de pe urma egalului de la Cesena. De asemenea, suporterii "squadrei azzurra" au reacționat pe rețelele de socializare și au acuzat aranjamentul care a lăsat în afara semifinalelor formația pregătită de Luigi Di Biagio.

făcând o referire clară la întâlnirea România – Franța, Ceferin a declarat: "Ne gândeam de ceva vreme să avem 16 echipe la turneul final și vom schimba asta de la ediția viitoare. Aceasta este cea mai bună soluție pentru că ce s-a întâmplat cu Italia nu trebuie să se mai întâmple vreodată", a spus președintele UEFA în presa italiană.

Un egal cât o calificare

România și Franța au încheiat la egalitate, scor 0-0, în ultimul meci din Grupa C și s-a calificat împreună în semifinalele Campionatului European de tineret. Echipa națională a Italiei a fost marea perdantă, deoarece avea nevoie de o victorie a "tricolorilor" sau de un succes al francezilor la cel puțin trei goluri pentru a prinde cel mai bun loc secund din faza grupelor.

În urma acestui meci, UEFA a luat decizia ca începând din 2021 la turneul final al Europeanului de tineret să participe 16 echipe care vor fi împărțite în patru grupe de câte patru, urmând ca primele două se acceadă în sferturi de finală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel