România RISCĂ infringement

România ar putea intra în infringement pentru nerealizarea reducerii cantităţii de deşeuri depozitate cu 50% până în 2020, urmând să plătească penalităţi până la 200.000 de euro pe zi din anul 2021, în condiţiile în care aplicarea taxării la groapă a deşeurilor cu 80 de lei pe tonă a fost suspendată de Guvern până în 2019, afirmă reprezentanţii Coaliţiei pentru Economie Circulară din România. 

"Ordonanţa de Urgenţă 48/2017, emisă vineri seara de Guvernul României, fără consultare publică şi intrând în vigoare imediat, care modifică şi completează OUG 196/2005, privind Fondul pentru Mediu suspendă aplicarea taxării la groapă a deşeurilor, până în data de 1 ianuarie 2019. Prin această măsură forţată, după doar câteva luni de normalitate, depozitarea la groapă nu se mai penalizează, până în anul 2019, cu 80 de lei pe tona, generând efecte devastatoare asupra mediului înconjurător, asupra poziţiei României în statisticile europene şi asupra eforturilor de reciclare din România", se arată în comunicatul Coaliţiei.

Potrivit sursei citate, poziţia surprinzătoare a Ministerului Mediului, "care pare că a uitat că principala sa obligaţie este protejarea mediului înconjurător şi a României de penalităţile de infringement" are ca efect direct accelerarea umplerii depozitelor de deşeuri şi aşa insuficiente, distrugerea a mii de hectare de teren şi afectarea pânzei freatice, conducând, în cele din urmă, " la îngroparea României sub un munte de gunoaie". 

"În timpul audierilor din Parlament, Ministrul Mediului a afirmat că 'pe noi ne interesează ca cetăţeanul să nu plătească dacă nu a fost informat şi nu ştie ce să facă' deşi, din aceeaşi funcţie de Ministru al Mediului, afirma în 2015, că 'taxa va fi introdusă pentru alinierea României la normele europene - "de.eu zero", adică orice produs devenit de.eu să reintre în circuitul de refolosire şi să redevină materie primă.'

Această ordonanţă tolerează, în detrimentul intereselor de mediu ale României, incapacitatea primăriilor de a oferi infrastructura de colectare separată, permiţându-le să arunce toate deşeurile la groapa, inclusiv resursele reciclabile", afirmă reprezentanţii Coaliţiei pentru Economie Circulară din România. 

În opinia acestora, Ministerul Mediului ar fi trebuit să se asigure că toate autorităţile publice locale implementează consecvent măsurile de protecţie a mediului: de la colectarea selectivă a deşeurilor municipale până la amendarea drastică a celor care aruncă deşeurile necontrolat. 

Taxa de 80 de lei pe tonă, prin care se urmăreşte reducerea cantităţii deşeurilor depozitate, încurajarea colectării selective a deşeurilor şi reciclarea, capitole la care România se află pe ultimul loc din Uniunea Europeană a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2017, după o amânare de 3 ani. 

Coaliţia pentru Economie Circulara din România consideră că prin suspendarea acestei penalităţi, România se îndreaptă într-o direcţie total opusă pachetului European de Economie Circulară aprobat şi de Senat prin Hotărârea nr 3/2016 precum şi eforturilor depuse la nivel european pentru devierea depunerii la groapă a deşeurilor şi creşterea gradului de reciclare a deşeurilor. 

DCNews scria despre acest subiect în urmă cu o lună. Puteți citi articolul aici.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel