România preia preşedinţia OCEMN, de la 1 ianuarie 2011

28 dec 2010 / 12:35
Teodor Baconschi
Teodor Baconschi

România va prelua, începând cu 1 ianuarie 2011, Preşedinţia în Exerciţiu (PiE) a Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), pentru o perioadă de şase luni.

România a preluat formal mandatul PiE de la Grecia în cadrul celei de-a 23-a Reuniuni a Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), desfăşurate la Salonic pe 26 noiembrie 2010. Şef al delegaţiei române la eveniment a fost ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, transmite Agerpres.

În calitatea sa de membru fondator al organizaţiei, ţara noastră va face eforturi pentru accentuarea misiunii economice a OCEMN, cu accent asupra politicilor de mediu, energie, creşterea schimburilor economice şi a cadrului de investiţii intra-regional, se precizează în comunicatul MAE în care se arată că România va acorda o atenţie deosebită consolidării cooperării în domeniul afacerilor interne, cu accent pe combaterea crimei organizate, precum şi orientării pe proiecte şi rezultate concrete.