România, intervenţie în Consiliul de Securitate al ONU

Reuniune ONU
Reuniune ONU

Reprezentantul Permanent al României la ONU a susţinut o intervenţie în dezbaterea deschisă a Consiliului de Securitate pe tema "Rolului femeilor în misiunile ONU de menţinere a păcii".

Reprezentantul Permanent al României la ONU, Ambasadorul Ion I. Jinga, a intervenit la data de 11 aprilie 2019 în cadrul dezbaterii pe tema rolului femeilor în misiunile ONU de menţinere a păcii organizată de preşedinţia germană a Consiliului de Securitate ONU.

În intervenţia sa, a menţionat rolul deosebit pe care femeile îl au în fundamentarea unei păci durabile în zonele de conflict, fiind dovedit faptul că prezenţa acestora are un efect pozitiv asupra populaţiei locale, prin prisma consolidării încrederii, credibilităţii şi generării unui sentiment crescut de securitate. A evocat exemple concrete de implicare a României pe acest palier, prin trimiterea în teatrul de operaţii din Afganistan a unor echipe militare formate din femei, precum şi recunoaşterea rezultatelor obţinute de o femeie poliţist român, care în anul 2015 a primit titlul de International Female Police Peacekeeper.

Evocând experienţa dobândită în perioada deţinerii preşedinţiei Comisiei ONU pentru Consolidarea Păcii şi recentele vizite în teren din regiunea Sahel şi Africa de Vest, a făcut referire la înţelegerea profundă a necesităţii includerii femeilor în toate etapele aferente procesului de pace.

România, susţinere pentru "Acţiunea pentru menţinerea păcii"


Ambasadorul Jinga a exprimat susţinerea României faţă de iniţiativa Secretarului General ONU intitulată "Acţiunea pentru menţinerea păcii", integrarea perspectivei de gen în procesul decizional naţional şi implementarea agendei aferente rezoluţiei Consiliului de Securitate nr. 1325 (2000) privind femeile, pacea şi securitatea.

A salutat lansarea Strategiei Secretarului General ONU pentru paritatea de gen 2018 - 2028, arătând că România a depăşit deja pragul de 16% stabilit pentru anul în curs, în condiţiile în care numărul observatorilor militari şi ofiţerilor de stat-major femei este în prezent de 17%, comparativ cu media ONU actuală de 13%: "La nivel regional, România a creat o echipă de instruire mobilă (MTT) care pune accentul pe abordarea integrată a egalităţii de gen în domeniul securităţii şi apărării, iar prima activitate practică s-a desfăşurat în contextul iniţiativei de apărare din sud-estul Europei, unde instructorii noştri cu experienţă ONU au oferit un curs pentru lideri, în cadrul comandamentului Brigăzii din Europa de Sud-Est" (SEEBRIG - South-Eastern Europe Brigade).

"România furnizează experţi militari" 



Reprezentantul Permanent al României a evocat faptul că ţara noastră furnizează experţi militari care sprijină activitatea Oficiului Coordonatorului Special pentru îmbunătăţirea răspunsului ONU la exploatarea şi abuzurile sexuale, sporind totodată numărul personalului instruit în domeniul prevenirii şi combaterii violenţelor sexuale ori bazate pe gen. Nu în ultimul rând, a amintit că Ministerul Apărării Naţionale a adoptat un plan de acţiune aplicabil până în anul 2024 pentru implementarea agendei privind femeile, pace şi securitatea.

În rezoluţia 1325 (2000) privind femeile, pacea şi securitatea, Consiliul de Securitate al ONU a reafirmat importanţa implicării depline a femeilor în ansamblul eforturilor de menţinere şi promovare a păcii şi securităţii. Prin rezoluţia 2242 pe aceeaşi temă, adoptată în 2015, Consiliul a solicitat dublarea numărului femeilor din componentele militare şi de poliţie ale operaţiilor de menţinere a păcii ale ONU până în 2020 şi reevaluarea piedicilor care stau în calea recrutării şi promovării acestora.

Peste 150 de state membre s-au angajat să mărească numărul femeilor în operaţiunile de menţinere a păcii 



În cadrul iniţiativei "Acţiunea pentru menţinerea păcii - Action for Peacekeeping (A4P)" lansată în 2018, peste 150 de state membre, alături de patru organizaţii internaţionale şi regionale, s-au angajat să mărească numărul femeilor în operaţiunile de menţinere a păcii la toate nivelurile şi poziţiile cheie pentru a asigura participarea egală şi semnificativă a femeilor în toate etapele procesului de pace.

Pentru optimizarea eforturilor în domeniu, cu ocazia dezbaterii deschise din Consiliul de Securitate, ministrul german al apărării, dr. Ursula von der Leyen, a anunţat lansarea Reţelei intitulate Initiative Global Female Peacekeepers Network, care suplimentează iniţiativa canadiană Elsie Initiative of Uniformed Women in Peace Operation.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel