România, în prag de caniculă. Prognoză meteo pe o lună

Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 4 iunie - 3 iulie 2019. Meteorologii au anunţat că, începând din acest weekend, vremea se încălzeşte în toată ţara, scrie observator.tv. 

Vom avea temperaturi de 30 de grade în Oltenia, Muntenia şi sudul Olteniei.

În prima săptămână de prognoză, în sudul ţării se vor înregistra peste 33 de grade Celsius, însă, din cauza umidităţii, valorile resimţite de corpul uman vor fi caniculare.

Din 14 iunie, vremea se răceşte din nou şi revin ploile.

Vremea 4 - 10 iunie 2019

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestui interval în extremitatea de nord-vest a teritoriului, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Regimul pluviometric va fi excedentar în Oltenia, Muntenia, Moldova și la munte, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această saptămână.

Prognoza meteo 10 - 17 iunie 2019

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi în general deficitare, cu precădere în regiunile intracarpatice și în zonele montane

Vremea 17 - 24 iunie 2019

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare în jumătatea sudică a teritoriului, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil ușor deficitare, local, în nord-vestul țării, potrivit ANM.

Prognoza meteo 26 iunie - 3 iulie 2019

Valorile termice estimate pentru această saptămână vor fi în general apropiate de cele specifice acestui interval.

Regimul pluviometric se va situa, în general, în jurul celui normal pentru această săptămână.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel