România, creștere masivă a importului de cartofi

România a importat 120.830 de tone de cartofi proaspeți și refrigerați, în primele nouă luni din 2016, în creștere cu 45% față de perioada similară din 2015, potrivit balanței comerciale cu produse agroalimentare în spațiul intra și extracomunitar. 

Sumele cheltuite au depășit 27,4 milioane de euro în perioada menționată, în timp ce în primele 9 luni din 2015 acestea au fost de 2,4 ori mai mici, respectiv de 11,39 de milioane de euro.

Pe de altă parte, exporturile de cartofi proaspeți și refrigerați au ajuns la 2.160 de tone după primele trei trimestre din 2016, fiind însă de aproape două ori mai mari decât în perioada similară din 2015 — 1.271,4 tone, încasările depășind 540.252 de euro față de 170.401 de euro la finele lunii septembrie 2015.

Atât importurile cât și exporturile au fost realizate în și din țările Uniunii Europene și cele extracomunitare.

Potrivit datelor MADR, în 2016 a fost obținută o producție de 2,056 milioane de tone de cartofi de toamnă, în scădere cu 21,6% față de 2015, când România s-a situat pe locul trei după Polonia și Germania din punct de vedere al suprafeței cultivate și pe locul cinci la producție (după Germania, Franța Polonia și Regatul Unit) din cauza unui randament inferior.

Românii consumă anual, în medie, 92 de kg/cartofi pe locuitor, situându-se pe locul 4 în Uniunea Europeană. Țara este depășită doar de Portugalia cu 126,9 kg/locuitor/an, Irlanda — 118,7 kg/locuitor/an și Marea Britanie cu 112,4 kg/locuitor/an, informează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel