Urmărește emisiunea live


România-Bulgaria, frontieră: Coadă de 11 kilometri

Este coadă la ieșirea din România. 

Miercuri noapte s-a format o coadă de 11 kilometri de autotrenuri care așteaptă să treacă din România în Bulgaria. 

”Spre mijlocul săptămânii foarte multe tiruri care merg spre Bulgaria, Grecia, Turcia ajung la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu - Ruse şi se produce aglomeraţie. Aseară coada de tiruri a ajuns până în localitatea Daia, situată la aproximativ zece kilometri de oraş. Am avut deschise toate cele trei artere de circulaţie, dar numărul tirurilor este foarte mare”, a declarat  purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu, Dănuţ Cazacu, pentru Agerpres. 

Șoferii, nemulțumiți. Sătenii, și ei

Şoferii sunt nemulţumiţi de situaţia creată şi acuză că nu pot transporta la timp mărfurile.

”Mereu se formează coadă aici, nu ştiu ce se întâmplă, dar merge foarte greu în unele zile. Noi avem marfă de transportat şi un orar de respectat”, a susţinut unul dintre conducătorii auto.

Pe de altă parte, locuitorii din satele riverane DN 5, respectiv Remuş, Frăteşti şi Daia, acuză că sunt deranjaţi, printre altele, de sunetul claxoanelor.

”Nu mai putem ieşi din case de sunetul asurzitor al claxoanelor, şi nu claxonează un minut, două, ci câteva ore. Vă daţi seama ce larmă este de la o coadă kilometrică de tiruri, ca să nu mai spun că mereu circulaţia spre municipiul Giurgiu este îngreunată, pentru că prima bandă este ocupată de tiruri”, a spus un sătean din Remuş.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel