România, corvete. Victor Ponta avertiza la DCNews despre costul imens

Statul Major al Forțelor Navale a anunțat programul de înzestrare. Printre achiziții se numără și patru corvete multifuncționale: una în perioada 2017-2020, iar între 2020-2026, alte trei. Victor Ponta anunța în 2016, în exclusivitate la DCNews despre costul enorm al corvetelor, de 1.6 miliarde lei, care ar fi fost acontate deja de Guvernul tehnocrat prin atribuire directă. 

Statul Major al Forţelor Navale (SMFN) anunţă că programele de înzestrare pentru perioada următoare includ achiziţia primei corvete multifuncţionale noi, reînfiinţarea Divizionului 508 Rachete Coastă, dar şi modernizarea fregatelor T22R şi dotarea acestora cu echipamente pentru luptă împotriva ameninţărilor ariene, subacvatice şi de la suprafaţa apei. 

"Programele de înzestrare, care urmează a fi iniţiate în perioada următoare, au fost prioritizate pe două etape. Etapa I, se va desfăşura în perioada 2017-2020, şi va cuprinde achiziţia primei corvete multifuncţionale noi; reînfiinţarea Divizionului 508 Rachete Coastă şi dotarea acestuia cu instalaţii mobile de lansare rachete containerizate şi cu o platformă mobilă de comandă şi control; modernizarea fregatelor T22R şi dotarea acestora cu echipamente pentru luptă împotriva ameninţărilor ariene, subacvatice şi de la suprafaţa apei; modernizarea a două nave purtătoare de rachete; re-motorizarea navelor militare fluviale. Etapa a II-a, derulată în perioada 2020-2026, cuprinde intrarea în dotare a următoarelor trei corvete multifuncţionale; modernizarea celei de-a treia nave purtătoare de rachete şi, în limita bugetului pe care Forţele Navale îl vor avea la dispoziţie, iniţierea unui program multianual de înzestrare cu submarine noi", se precizează în comunicat. 

AVERTISMENTUL lui Victor Ponta

Comunicatul nu precizează însă proveniența corvetelor, însă fostul premier Victor Ponta a lansat în 2016, în exclusivitate la DCNews o informație conform căreia achiziționarea lor s-ar realiza de la o firmă olandeză, prin atribuire directă. Iată ce spunea Victor Ponta:

”Dacă eu, Ponta, prim-ministru, semnam să cumpăr patru corvete cu un miliard șase sute de milioane de euro, când am ofertă pe masă oficială cu 950 de milioane și produsă la Constanța. Identice, dar identice, știți cum, corvetele NATO nu sunt de șapte feluri. Deci dacă eu dădeam 1,6 miliarde unei firme olandeze, în loc să cumpăr cu 950 de milioane produse la Constanța, mă lega DNA-ul? Deci dl Cioloș face chestiile astea și pleacă la Bruxelles."

ACCESEAZĂ ȘTIREA CU DECLARAȚIILE LUI VICTOR PONTA PRIVIND CORVETELE AICI 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel