Români şi israelieni, proiecte high tech. Ambasadorul Israelului: E ce numim diplomaţie economică

Studenti
Studenti

Studenţi de la Politehnica Bucureşti şi de la Universitatea Technion din Tel Aviv vor lucra timp de zece săptămâni pentru a crea soluţii high tech pentru companii ce activează în România, ţara noastră fiind, alături de Germania, unul dintre cele două state unde se desfăşoară un asemenea program, a anunţat, marţi, ambasadorul Israelului la Bucureşti, David Saranga.

'Este ceea ce noi numim diplomaţie economică. Scopul nu este ca o parte să vândă alteia, scopul este să creăm parteneriate. Asta facem aici, creăm parteneriate. De ce România? România este a doua ţară pe care guvernul Israelului a ales-o. Prima este Germania. Pentru cei ce întreabă 'De ce România?' răspunsul este foarte simplu. În primul rând, datorită relaţiilor noastre bilaterale bune. În al doilea rând, datorită potenţialului ce există aici în domeniul creşterii economice, al inovării, al high tech iar al treilea motiv este capitalul uman', a explicat diplomatul, la evenimentul de lansare a proiectului 'Romania-Israel Partnership Accelerator'. El a adăugat că, din discuţiile cu oameni de afaceri israelieni, a înţeles că, în România, capitalul uman 'este unul dintre bunurile acestei ţări'. Managerul proiectului ce reuneşte 10 studenţi români şi 10 israelieni, Daniel Rosner, a explicat că munca tinerilor va fi prezentată, în cadrul unei gale, pe 20 mai, la Teatrul Naţional Bucureşti şi în septembrie, la Tel Aviv.

Utilizări în industrie

Potrivit lui, studenţii vor colabora pentru a rezolva 'provocări adresate de industrie' şi în 10 săptămâni 'vor parcurge drumul de la ideea iniţială la un produs viabil' care poate fi utilizat în respectiva industrie. Unul din proiectele ce vor fi dezvoltate implică 'machine learning', anume crearea unor algoritmi 'pentru a înţelege mai bine clienţii şi a putea previziona mai bine care sunt următorii clienţi ai unei bănci'. 'Se trece din paradigma în care o echipă de vânzări sună un număr mare de oameni încercând să vadă cine e interesat şi cine nu, într-o paradigmă în care putem folosi instrumente de analiză de date pentru a identifica care sunt acei clienţi care vor fi interesaţi de acele produse', a explicat Rosner. Studenţii aleşi, a punctat acesta, trebuie să îmbine competenţele tehnice cu deschiderea şi interesul de a face parte dintr-un program internaţional. Proiectele sunt susţinute de mari companii din industrie care devin astfel primii clienţi ai echipelor de tineri specialişti, a detaliat el.

Oficiali români, prezenți la eveniment

La evenimentul de lansare a fost prezent şi ministrul român pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea. 'Sper să avem o nouă abordare legată de inovaţii şi start-up-uri', a afirmat el. La rândul său, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, a vorbit despre modelul israelian în ceea ce priveşte inovarea. 'Am văzut cum inteligenţa pusă în valoare în Israel a transformat ţara şi acelaşi lucru ni-l dorim şi noi în România', a afirmat rectorul, care a menţionat inclusiv modelele legislative din Israel, care ajută inovarea şi cercetarea. 'Ne dorim schimbarea legii care să susţină investiţia în diferite forme în inovare în condiţiile în care universităţile din Israel şi profesorii şi studenţii sunt încurajaţi să dezvolte prin orice mijloace produse inovative, soluţii tehnologice astfel încât trecerea de la idee la faptă, la industrie, să fie foarte rapidă', a spus el. Rectorul universităţii bucureştene a vorbit şi despre schimbarea de mentalitate a studenţilor la Politehnică. 'Aceşti tineri (...) nu îşi mai doresc să fie angajaţi. Îşi doresc să aibă propriile lor business-uri. Acest lucru este cea mai mare realizare a noastră, faptul că aceşti tineri nu îşi doresc să fie simpli angajaţi, ci îşi doresc să fie proprii angajaţi. Această schimbare de mentalitate este cel mai mare câştig', a punctat el. Totodată, Costoiu a spus că programul Innovation Labs i-a învăţat pe tineri aspecte practice. 'Această idee a Innovation Labs îi pune în situaţia de a-şi vinde marfa, (...) de a face faţă criticilor, de a avea un buget, de a fi sustenabili', a punctat rectorul. În cadrul evenimentului de prezentare, ambasadorul Israelului a amintit şi de comunitatea de aproximativ 400.000 de cetăţeni israelieni cu origini româneşti. 'Israelul este ceea ce este şi datorită românilor care au imigrat în Israel. Înseamnă şi că România are o contribuţie la succesul Israelului', a spus David Saranga. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel