Româncele, amendate la US OPEN 2019. Ce au făcut Simona Halep, Ana Bogdan şi Sorana Cîrstea

Simona Halep - US Open. foto: @simonahalep - FB
Simona Halep - US Open. foto: @simonahalep - FB

Jucătoarele românce de tenis au fost amendate de organizatorii turneului US OPEN. Simona Halep, Ana Bogdan şi Sorana Cîrstea au primit trei dintre cele zece amenzi de până acum de la turneu. 

Simona Halep va pierde 3.000 de dolari din premiul de 100.000 dolari pentru prezenţa în turul secund. Eleva lui Daniel Dobre a fost amendată ca urmare a avertismentului primit în partida din turul doi, cu Taylor Townsend, când a dat cu racheta de pământ de furie, scrie Mediafax. 

Soranei Cîrstea îi vor fi reţinuţi 2.500 de dolari din valoarea premiului pentru prezenţa în turul trei, de 163.000 dolari, pentru că a primit indicaţii interzise de la antrenorul său în partida din turul secund cu Aliona Bolşova. Cîrstea a scăpat însă de o amendă mai drastică pentru proteste la adresa deciziei arbitrului. În acelaşi meci cu Bolşova, Soranei i-a căzut cozorocul în timpul punctului, iar românca nu a fost de acord cu decizia oficialului din scaun de a-i acorda punctul adversarei. Cîrstea a cerut rejucarea punctului şi a aşteptat minute bune intervenţia supervizorului, însă decizia nu a fost întoarsă. Deconcentrată, Cîrstea a pierdut şi următorul punct, iar setul a intrat în contul adversarei. Totuşi, Cîrstea nu a folosit cuvinte denigratoare sau jignitoare la adresa arbitrului, astfel încât a scăpat fără amendă la acest incident.

Recordul, deţinut de o iberică

Ana Bogdan a fost şi ea amendată cu 1.000 euro pentru o abatere similară cu cea a Simonei Halep, dar petrecută în turul întâi al calificărilor pentru tabloul principal. Ana Bogdan a acces apoi pe tabloul principal, fiind învinsă în turul doi de Petra Martic, cea care a mers mai departe şi o va înfrunta în optimi pe Serena Williams.

Amenda record pentru această ediţie a US Open-ului, cel puțin până în ziua de vineri, îi aparţine ibericei Carla Suarez Navarro, care va rămâne doar cu 18.000 dolari din premiul cuvenit pentru prezenţa pe tabloul principal de la Flushing Meadows, după ce americanii au considerat că ea nu s-a prezentat la nivelul necesar şi nu s-ar fi străduit suficient, spaniola retrăgându-se în primul tur din cauza unei accidentări la spate, după un singur set disputat şi pierdut 2-6 la Timea Babos.

Anul trecut, tenisul a stabilit o nouă regulă pentru a combate participarea jucătoarelor şi jucătorilor accidentaţi în Grand Slam-uri. S-a luat hotărârea ca un jucător eligibil pentru prezenţa pe tabloul principal care se retrage înaintea turneului din motive medicale poate încasa jumătate din valoarea premiului în bani - astfel încât jucătorii de eşalon secund să nu mai fie tentaţi să intre pe teren doar pentru a face figuraţie şi a încasa un cec important, care să le asigure mare parte din bugetul pe un an. În acelaşi timp, jucătorii care intră pe teren cu accidentări mai vechi doar pentru abandona duelul fără luptă sau mimând lupta sunt pedepsiţi începând de anul trecut pentru a proteja interesele celor apţi de joc, dar şi al spectatorilor plătitori de bilete. De aceea, Carla Suarez Navarro va plăti o amendă de 40.000 de dolari după prestaţia de la US Open 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel