Roger, faimosul cangurul 'musculos', a murit

Roger, cangurul 'musculos' devenit o senzaţie pe internet, a murit de bătrâneţe, în Australia.

Roger a devenit faimos pe internet pentru musculatura sa, care dădea impresia că ar fi muncit din greu la sală. El a murit de bătrâneţe, a informat luni presa australiană, citată de DPA. Marsupialul - cu o greutate de 89 de kilograme şi o înălţime de peste doi metri - a decedat la vârsta de 12 ani, au indicat sâmbătă reprezentanţii sanctuarului dedicat cangurilor din oraşul australian Alice Springs (centru).

'Roger a dus o viaţa minunată şi a fost iubit de milioane de oameni din întreaga lume. Te vom iubi mereu şi îţi vom duce dorul, Roger', au scris aceştia într-o postare pe Facebook. Cangurul a devenit faimos după ce o fotografie în care acesta deforma o găleată din metal a devenit virală în 2015. De atunci, numeroasele imagini şi filmuleţe cu musculosul cangur roşu i-au adus acestuia circa 900.000 de fani pe Instagram şi încă o jumătate de milion pe Facebook.

Anul trecut, Roger a fost recunoscut drept unul dintre cele mai faimoase zece animale la nivel mondial.

'Acum zece ani am construit acest sanctuar pentru a-l găzdui pe Roger ... şi două dintre partenerele sale - Ella şi Abigail. L-am construit pentru ca ei să aibă un loc unde să trăiască', a declarat managerul sanctuarului, Chris Barnes, care l-a salvat pe Roger din marsupiul mamei sale, ucisă de o maşină. Pe măsură ce a înaintat în vârstă, cangurul începuse să sufere de artrită şi să aibă probleme cu vederea. Cangurii roşii trăiesc în mod normal între 10 şi 20 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel