Robert Redford şi-a anunţat retragerea din actorie

Robert Redford şi Jane Fonda, Leii de Aur pentru carieră
Robert Redford şi Jane Fonda, Leii de Aur pentru carieră

Robert Redford şi-a anunţat retragerea din activitate.

Robert Redford, laureat cu premiul Oscar, se va retrage din actorie după lansarea, în această toamnă, a peliculei The Old Man & The Gun, a declarat vedeta de 81 de ani pentru Entertainment Weekly, într-un articol publicat luni, potrivit Reuters. Cunoscut pentru rolurile din peliculele Butch Cassidy and the Sundance Kid şi Out of Africa, Redford interpretează un jefuitor de bănci în noul său film, programat să fie lansat în cinematografe în septembrie.

Niciodată să nu spui niciodată, dar am ajuns la concluzia că asta a fost tot pentru mine în ceea ce priveşte actoria şi mă voi retrage 'pentru că o fac de când aveam 21 de ani', a declarat Redford pentru publicaţie. M-am gândit, ei bine, este suficient. Şi de ce să nu mă retrag cu ceva foarte vesel şi pozitiv? a adăugat actorul. În acest ultim film, Redford îl interpretează pe Forrest Tucker, un infractor care a existat în realitate şi care a fost arestat pentru 17 spargeri de bănci. A fost încarcerat de fiecare dată, dar a reuşit să evadeze. 

Care este personajul cu care-şi va încheia cariera

Pentru mine, este un personaj minunat de interpretat în acest punct al carierei, a spus Redford despre Tucker, ale cărui jafuri s-au desfăşurat pe o perioadă de peste 60 de ani. Mă face să-mi pun întrebarea: dacă nu cumva nu se opunea să fie prins ca să se poată bucura de adevărata fericire a vieţii sale, aceea de a evada? 

Redford a obţinut succesul pe marele ecran în 1967 cu rolul din Barefoot in the Park, având-o ca parteneră pe Jane Fonda, şi şi-a consolidat faima cu roluri în filme clasice precum The Sting şi All The President's Men. În 1980, a primit un Oscar pentru debutul ca regizor cu pelicula Ordinary People, iar în 2002 a primit celebra statuetă pentru întreaga carieră. În ceea ce priveşte retragerea din activitatea regizorală, Redford a spus: Mai vedem.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel