Robert Negoiță: ”Nu mă mai regăsesc în PSD”. Declarații în direct la Realitatea Tv

Robert Negoiță a fost invitat la ”Legile Puterii” de la Realitatea Tv, unde a vorbit despre mai multe aspecte legate de Codul Administrativ, dar și despre situația politică actuală.

Primarul Sectorul 3, Robert Negoiță, a apreciat, marți seara, că noul Cod Administrativ poate fi îmbunătățit, chiar dacă, susține el, a fost adoptat prin OUG. În plus, el consideră că lucrurile în PSD nu mai sunt pe placul său, de aceea nici nu a fost prezent la Congresul de sâmbătă:

Mă regăsesc din ce în ce mai puțin! V-o spun cât se poate de direct!”, i-a declarat el Denisei Rifai, întrebat dacă gestul lui de a nu veni la Congres a fost un gest de frondă.

”Nu este prima dată când spun treaba asta. Și am și votat în consecință. Eu am considerat că pe 26, seara, PSD trebuia să iasă de la guvernare. Mai mult decât atât, consider că de felul cum a fost condusă România și partidul nu este Liviu Dragnea singurul vinovat. E o gașcă acolo care e la decizie și care face aceleași lucruri în continuare. Eu nu pot să mă regăsesc în așa ceva. Astea sunt cele mai importante aspecte, dar mai sunt și altele. Ca de exemplu: se enunță atâta programul de guvernare care nu e respectat”, a declarat primarul.

”Ceea ce s-a întâmplat în PSD în ultimii ani este un putregai mocirlos. Niciun partid nu se curăță la putere, ci din contră se afundă mai rău. Niciun partid nu s-a curățat fiiind la guvernare, ba dimpotrivă, se infestează din ce în ce mai rău. Marea eroare a fost că PSD a rămas la guvernare. E nevoie de o perioadă de opoziție pentru a se scăpa de acea gașcă care nu se lasă dusă. Din nefericire pentru PSD și pentru România”, a încheiat Robert Negoiță.

Citește și: Negoiță, refuz pentru Ștefănescu, în direct. "Dăncilă m-a făcut să-mi fie jenă că sunt român"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel