Ringo Starr, Barry Gibb şi Hugh Laurie, decorați de Regina Elisabeta a II-a

Fostul toboşar al formaţiei The Beatles, Ringo Starr, dar şi Barry Gibb din trupa Bee Gees şi actorul Hugh Laurie se numără printre personalităţile care au primit titlul de cavaler din partea Coroanei Britanice, conform listei tradiţionale cu distincţii regale de Anul Nou publicată vineri, relatează DPA, Reuters şi AFP.

Acesta este cel de-al doilea titlu britanic primit de fostul component al grupului legendar The Beatles, astăzi în vârstă de 77 de ani, după ce atât el cât şi colegii săi au fost decoraţi în 1965 de regina Elisabeta a II-a cu Ordinul Imperiului Britanic pentru contribuţii deosebite aduse Angliei.

"Este o onoare şi o plăcere să fiu recunoscut pentru muzica mea şi pentru contribuţia mea caritabilă", a spus Ringo Starr într-o scurtă declaraţie făcută vineri.

Cel de-al doilea membru al The Beatles rămas în viaţă, Paul McCartney, a primit distincţia de cavaler din partea Coroanei Britanice în 1997. De atunci, McCartney a făcut presiuni ca Richard Starkey - numele real al lui Starr - să primească de asemenea acest titlu.

Singurul membru rămas în viaţă al formaţiei Bee Gees, Barry Gibb, în vârstă de 71 de ani, a primit titlul de cavaler pentru serviciile aduse muzicii şi datorită activităţii sale filantropice, potrivit listei Coroanei Britanice. El a fost distins anterior cu titlul de Comandor al Imperiului Britanic.

[citeste si]

Pe lista cu personalităţi cărora li s-a acordat titlul de cavaler se află şi fostul vicepremier britanic Nick Clegg, pentru serviciile aduse politicii şi publicului", actorul Hugh Laurie, datorită rolului său în seria Dr. House, balerina britanică Darcey Busselll şi rapperul Wiley.

Regina a distins, de asemenea, multe nume necunoscute publicului larg, printre care se numără două persoane centenare şi o tânără de 18 ani, Lucia Lee, pentru contribuţia sa în favoarea donării de organe.

În total, Regina Elisabeta a II-a a acordat 1.123 de distincţii cu ocazia Anului Nou, dintre care 70% pentru contribuţii aduse în cadrul comunităţilor locale. O a doua listă cu titluri este anunţată în fiecare an cu ocazia aniversării sale, la 21 aprilie.

Data la care va avea loc ceremonia oficială nu a fost încă stabilită, însă în general aceasta este organizată după câteva luni de la publicarea anunţului. (Agerpres)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel