Richard Gere şi Alejandra Silva vor avea un al doilea copil

Actorul Richard Gere, în vârstă de 70 de ani, şi soţia lui spaniolă, Alejandra Silva, au anunţat că aşteaptă venirea pe lume a celui de-al doilea copil al lor, după nouă luni de la naşterea primului lor fiu, informează revista People, citată joi de EFE.

Richard Gere şi Alejandra Silva, în vârstă de 36 de ani, au început o relaţie în 2014, la zece ani după ce se cunoscuseră, iar în aprilie 2018 s-a aflat că s-au căsătorit. O sursă apropiată cuplului declarase atunci pentru revista People că cei doi sunt 'extraordinar de fericiţi', că 'se simt bine unul cu altul şi că privesc viitorul împreună'. Cuplul mai are un băieţel, pe care l-au numit Alexander şi care s-a născut în februarie 2019. Alejandra Silva este de asemenea mama lui Albert, în vârstă de şase ani şi jumătate, născut dintr-o relaţie anterioară, în timp ce actorul hollywoodian, care a fost căsătorit de alte două ori, este tatăl lui Homer James Jigme, de 19 ani. În anii 1990, Richard Gere a fost căsătorit cu top-modelul Cindy Crawford şi apoi cu actriţa Carey Lowell, mama primului său fiu. În 1993, revista People îi declara pe Gere şi Crawford cel mai atrăgător cuplu al anului, iar şase ani mai târziu, după destrămarea căsniciei sale cu modelul american, el a fost considerat cel mai sexy bărbat din lume. Richard Gere a devenit cunoscut pe plan internaţional datorită rolurilor sale de seducător în filme ca 'American Gigolo' (1980), 'An Officer and a Gentleman' (1982) şi 'Pretty Woman' (1990). Deşi este în continuare legat de cinematografie, apariţiile sale publice recente au fost mai mult determinate de implicarea lui în acţiuni umanitare. Actorul american a devenit un mare militant pentru drepturile omului în anii 1990, odată cu susţinerea budismului tibetan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel