Richard Gere a adus alimente pe nava umanitară Open Arms cu 121 de migranţi la bord

Actorul american Richard Gere a adus vineri alimente pe nava umanitară Open Arms, care aşteaptă autorizaţia pentru a debarca în port cei 121 migranţi salvaţi din Marea Mediterană în urmă cu o săptămână, relatează EFE.

ONG spaniol a publicat imagini în care poate fi văzut actorul şi activistul american, căsătorit cu femeia de afaceri spaniolă Alejandra Silva, aducând mâncare şi provizii pe nava umanitară. 

Starul american a adus pachete cu mâncare, apă şi fructe migranţilor salvaţi din apele mării şi echipajului Open Arms. 

Nava umanitară aşteaptă de săptămâna trecută în apropiere de insula italiană Lampedusa, în apele internaţionale, să-i fie indicat un port pentru a-i debarca în siguranţă pe cei 121 de migranţi salvaţi în două operaţiuni separate. 

Ministrul italian de interne, Matteo Salvini, care a închis porturile ONG-urilor acuzându-le că favorizează imigraţia ilegală, a insistat să nu-i fie permis accesul navei umanitare în apele italiene.

Migranţii aflaţi la bord sunt "responsabilitatea directă" a Madridului, a spus el. 

În Spania, oraşul Valencia s-a oferit să primească ambarcaţiunea, iar comunitatea Extremadura este de acord să colaboreze la primirea migranţilor.

Totuşi, autorităţile spaniole au interzis Open Arms să reia operaţiunile de salvare a bărcilor aflate în pericol, limitându-i activitatea, la 4 iulie Marina Mercante a avertizat că îi va impune amenzi de până la 900.000 de euro dacă încalcă această dispoziţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel