Rezultate referendum. Mesaj tranșant din Olanda pentru România!

Ministrul de Externe olandez, Stef Bloki-a transmis omologului său român, Teodor Meleşcanu, un mesaj, după eșecul referendumului pentru redefinirea familiei. Șeful diplomației de la Haga speră ca rezultatul consultării populare să devină baza pentru garantarea drepturilor minorității sexuale din România. 

Ministrul de Externe olandez, Stef Blok, i-a transmis omologului său român, Teodor Meleşcanu, un mesaj, după eșecul referendumului pentru redefinirea familiei. Șeful diplomației de la Haga speră ca rezultatul consultării populare să devină baza pentru garantarea drepturilor minorității sexuale din România. 

Ministrul de Externe olandez, aflat în vizită la Bucureşti, a specificat importanța unui stat de drept puternic în România, mai ales în vederea preluării preşedinţiei europene:

"Avem nevoie de un stat de drept puternic astfel încât Europa şi toate statele membre să prospere. Olanda e gata să sprijine orice iniţiativă în acest domeniu.

În acelaşi cadru de valori, Olanda este mândră că este un avocat al drepturilor omului, inclusiv al drepturilor egale pentru toată lumea.

Sper ca evenimentele din ultimele două zile din România să reprezinte o evoluţie pozitivă în garantarea de drepturi egale, depline pentru minorităţile sexuale din România", spune Stef Blok.

Declaraţiile demnitarului olandez au fost făcute după o întâlnire cu omologul său român. Teodor Meleşcanu a declarat la rândul său că, deşi între România şi Olanda există unele diferenţe de opinii, ambele ţări lucrează pentru unitatea europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel