REZULTATE ALEGERI 5 noiembrie 2017. Noi PRIMARI-update

Duminică, 5 noiembrie 2017, au loc alegeri locale parțiale în România. Rezultatul alegerilor din 5 noiembrie 2017 îl aflați pe WWW.DCNEWS.RO. Alegerile locale parțiale se vor desfășura duminică într-un municipiu și în 16 comune din 13 județe.

UPDATE luni, 6 noiembrie: 

Candidatul PSD la alegerile pentru funcţia de primar al comunei Vlădeşti, Adrian Cosac, a fost ales în funcţie cu peste 70% din voturi, potrivit preşedintelui PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu. Acesta a anunţat, într-o postare pe Facebook, că Adrian Cosac a câştigat alegerile din Vlădeşti cu 71,6%. "PSD a câştigat cu peste 70% alegerile în comuna Vlădeşti. Îl felicit pe Adrian, vreau să le mulţumesc cetăţenilor din Vlădeşti pentru încrederea cu care au investit în PSD şi pentru încrederea pe care o investesc în Adrian Cosac, care a fost candidatul nostru şi care este de azi primar al localităţii", a declarat Rădulescu în postarea menţionată. La funcţia de primar al comunei Vlădeşti au candidat: Adrian Cosac (PSD), Cătălin Mamotă (PNL) şi George Guţui (ALDE).  

Candidatul PSD, Constantin Popescu, a câştigat alegerile parţiale din 5 noiembrie în comuna suceveană Drăgoieşti, devansându-l cu 100 de voturi pe contracandidatul său liberal Adrian Ioneţ Brădăţan, potrivit numărătorii paralele realizată de partide. Prezenţa la vot a fost de 66,9%, din 2.018 alegători înscrişi în listele electorale permanente prezentându-se la vot 1.350 de persoane. Pe liste s-au regăsit patru candidaţi, respectiv Adrian Popescu de la PMP, Florin Brădăţan, de la Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, Constantin Popescu de la PSD şi Adrian Ionel Brădăţan de la PNL. 

Candidatul PSD, Didi Alexandroae, a câştigat alegerile organizate în comuna vasluiană Oşeşti, cu o diferenţă de 19 voturi faţă de candidatul PNL, Ioan Toderaşcu, potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral de Circumscripţie. Candidatul PSD a obţinut 558 de voturi, iar cel al PNL a fost votat de 539 de alegători.

Alegerile locale parţiale, organizate duminică pentru ocuparea fotoliului de primar al comunei arădene Bocsig au fost câştigate de candidatul PSD, Teodora Felicia Abrudean. Conform rezultatelor oficiale, candidatul PSD, Teodora Felicia Abrudean, a obţinut 45,98% din voturile valabil exprimate. Pe locurile următoare s-au situat Teodor Miclăuş (USR) cu 17,99%; Adriana Băcioi (PNL) cu 15,89% şi Daniel Cosmin Crîsta (ALDE) cu 9,59% din voturile exprimate.

UPDATE duminică, 5 noiembrie: 

Candidatul independent Iulian Iliescu, care a fost susţinut de PSD şi ALDE, a câştigat alegerile locale parţiale care s-au desfăşurat, duminică, în comuna Nicşeni din judeţul Botoşani.

Potrivit numărătorii paralele efectuate de reprezentanţii PSD, Iliescu a obţinut 675 din totalul celor 1.161 de voturi valabil exprimate, ceea ce reprezintă 58,13%, devansându-l pe candidatul PNL, Victor Claudiu Bulboacă, care a avut susţinerea a 334 alegători (28,76%).

Partidul Social Democrat (PSD) a câştigat alegerile locale parţiale pentru funcţia de primar în comunele Cervenia, Poeni şi Salcia (Teleorman).

Candidatul PSD Gorj, Ion Mischie, a câştigat alegerile parţiale organizate duminică pentru funcţia de primar al comunei Teleşti, el obţinând 62% din totalul voturilor exprimate, potrivit numărătorii paralele a social-democraţilor.

Candidatul PNL la funcţia de primar al municipiului Deva, Florin Oancea, a câştigat alegerile parţiale desfăşurate duminică, potrivit numărătorii paralele efectuate de liberali.

-------

Pentru primari, vor fi alegeri în municipiul Deva — județul Hunedoara, precum și în comunele Bocsig — județul Arad, Nicșeni — județul Botoșani, Călărași — județul Cluj, Pantelimon și Bărăganu — județul Constanța, Telești — județul Gorj, Balș — județul Iași, Bîrghiș — județul Sibiu, Drăgoiești — județul Suceava, Cervenia, Poieni, Salcia — județul Teleorman, Checea — județul Timiș, Oșești — județul Vaslui și Vlădești — județul Vâlcea. De asemenea, vor fi organizate alegeri parțiale pentru Consiliul Local din comuna Mereni — județul Constanța.

REZULTATE ALEGERI DEVA

Potrivit Biroului Electoral de Circumscripţie Deva, nouă candidaţi s-au înscris în cursa electorală pentru funcţia de primar. Este vorba despre Nicolae Florin Oancea (PNL), Lucian Francisco Davidoni (USR), Ovidiu Ioan Popa (ALDE), Vasile Ioan Iovan (PMP), Petru Mărginean (PSD), Ioan Brînduşe (PSR), Velu Adrian Căluşer (independent), Marius Vasile Blendea (independent, susţinut de ProRomânia) şi Eduard Claudiu Cristoi (independent).

REZULTATE ALEGERI DRĂGOIEȘTI (SUCEAVA)

În cursa electorală pentru Primăria Drăgoieşti se află Adrian Ionel Brădăţan (PNL), Florin Brădăţan de la ALDE, Constantin Popescu (PSD) şi Adrian Popescu (PMP).

REZULTATE ALEGERI CĂLĂRAȘI (CLUJ)

Trei femei se află în cursa pentru a fi primar în comuna Călăraşi (Cluj): Mirela Vereş (PNL), Voichiţa Costişor (PSD) şi Mărioara Popescu (PMP).

REZULTATE ALEGERI OȘEȘTI (VASLUI)

Patru persoane şi-au depus candidaturile pentru alegeri: Didi Alexandroae (PSD), liberalul Ioan Todiraşcu, Neculai Popiţanu (PMP) şi Romică Rusu (ALDE).

REZULTATE ALEGERI NICȘENI (BOTOȘANI)

Ioan Gaidur, independent, Victor Claudiu Bulboacă (PNL), din partea PMP - Mina Nigel şi Iulian Iliescu şi Liviu Cotruţă, independenți.

REZULTATE ALEGERI BOCSIG (ARAD)

Potrivit Biroului Electoral de Circumscripţie Nr.19 Bocsig, şapte candidaţi s-au înscris în cursa electorală pentru funcţia de primar. Este vorba despre Teodor Miclăuş (USR), Crîsta Daniel Cosmin (ALDE), Teodora Felicia Abrudean (PSD), Ioan Diman (PMP), Adriana Băcioi (PNL), Iulian Munteanu (independent) şi Teodor Pătrăuţă (independent).

REZULTATE ALEGERI TELEORMAN

În Teleorman, sunt organizate alegeri parţiale pentru funcţia de primar în comunele Cervenia, Poeni şi Salcia. La Cervenia candidează Tatian Aurel Sbîrnea (PNL), Doru Marius Slobozeanu (PSD), Mihail Viişoreanu (PMP) şi independentul Florin Gheorghe. La Poeni candidează Dănuţ Botescu (PSD), Mihai Miulescu (ALDE), Vasile Badea (PMP) şi Iulian Preduşcă (PNL). Pentru Primăria Salcia sunt înscriși Florin Dane (ALDE), Octavian Gabriel Paliu (PMP), Olteanu Iulian (PSD) şi Marinel Prună (PNL).

REZULTATE ALEGERI VLĂDEȘTI (VÂLCEA)

În cursa pentru Vlădești se află Adrian Cosac (PSD), Cătălin Mamătă (PNL) şi Gheorghe Guţui (ALDE). 

REZULTATE ALEGERI TELEȘTI (GORJ)

Candidații care s-au înscris în cursa pentru un mandat de primar la Teleşti sunt: Ion Mischie (PSD), Constantin Croicu (PNL), Nicolae Cristian Mischie (ALDE) şi Gheorghe Mogoşanu (PMP).

REZULTATE ALEGERI CHECEA (TIMIȘ)

Cristian Cornel Oniţă (PSD-ALDE), Florin Daniel Florea (PNL) şi Aranca Irina Valea (PMP) luptă pentru primăria Checea.

REZULTATE ALEGERI CONSTANȚA

Pentru comuna Pantelimon se vor lupta Costel Armăşeşcu (PNL) și George Martinescu, din partea PSD. În Bărăganu se luptă Magdalena Neague și Lucian Paraschivescu.

Potrivit MAI, instituțiile prefectului au asigurat imprimarea buletinelor de vot și confecționarea ștampilelor birourilor electorale județene, ale birourilor electorale de circumscripție și ale secțiilor de votare și au în responsabilitate asigurarea transportului și distribuirea materialelor, documentelor și a tipizatelor necesare pentru desfășurarea procesului electoral.

MAI este responsabil cu menținerea și asigurarea ordinii și liniștii publice în localitățile în care se organizează alegeri locale parțiale, pe întreaga perioadă electorală și, în mod deosebit, în ziua votării, precum și în zilele care premerg și succed acestei zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel