Rezerva de aur. Dan Suciu, replică pentru Eugen Teodorovici: Este regretabil

Aur
Aur

Este regretabil că ministrul de Finanţe pune în discuţie statutul rezervei de aur a ţării, fără să ţină cont de documentele oficiale ale băncii centrale referitoare la acest subiect, afirmă purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu.

Este regretabil că ministrul de Finanţe pune în discuţie statutul rezervei de aur a ţării, fără să ţină cont de documentele oficiale ale băncii centrale referitoare la acest subiect şi în condiţiile în care ar trebui să ştie că garanţia oferită de BNR pentru împrumuturile statului român se bazează şi pe valoarea rezervei de aur, iar această valoare îi permite diminuarea costurilor de finanţare, afirmă purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, într-o declaraţie remisă joi Agerpres. 

Ce susţine Dan Suciu


"Banca Naţională a României a făcut un apel public săptămâna trecută prin care îndemna pe toţi cei care se pronunţă în legătură cu rezerva de aur a României să consulte documentele oficiale ale băncii. Cu toate acestea, într-o declaraţie recentă, ministrul de Finanţe, domnul Eugen Teodorovici, a ridicat câteva probleme pe acest subiect, al căror răspuns se găseşte deja în documentele menţionate sau în alte luări de poziţie ale reprezentanţilor BNR.(...) Astfel, costurile de custodie a aurului din străinătate, precum şi alte informaţii legate de rezerva de aur şi valută sunt prezentate an de an în Raportul anual al BNR. Ultimul raport le prezintă în Capitolul 16 Situaţiile financiare ale BNR. Pentru anul 2017, costurile de custodie au fost de 309 mii lei (Raport Anual 2017, pagina 275). Toate aceste evoluţii sunt auditate de firme de audit internaţional, aşa cum este specificat în raportul de audit ataşat Raportului anual.(...) Este regretabil că ministrul de Finanţe pune în discuţie statutul rezervei de aur a ţării, fără să ţină cont de referinţele respective, cu toate că ar trebui să ştie că garanţia oferită de BNR pentru împrumuturile statului român se bazează şi pe valoarea rezervei de aur, iar această valoare îi permite diminuarea costurilor de finanţare", a afirmat purtătorul de cuvânt al BNR. 

Care e situaţia aurului de la Banca Angliei



Potrivit documentului semnat de Dan Suciu, contul de aur deţinut de Banca Naţională a României la Banca Angliei este un cont alocat iar lingourile pot fi identificate în orice moment. Efectuarea de operaţiuni într-un astfel de cont poate fi realizată doar în baza instrucţiunilor de la BNR, aurul din acest cont neputând fi utilizat de către custode. 

"Contul de aur deţinut de BNR la Banca Angliei, una dintre cele mai prestigioase şi mai sigure bănci centrale din lume, este un cont alocat, respectiv lingourile aflate în custodie pot fi identificate în orice moment, după numărul unic al barei, greutate şi titlul de fineţe al aurului. Efectuarea de operaţiuni printr-un astfel de cont se realizează numai în baza instrucţiunilor transmise de BNR către Banca Angliei, aurul deţinut în acest cont neputând fi utilizat de către custode.

Acest cont a fost deschis înainte de anul 1990. BNR informează lunar în legătură cu evoluţia rezervei de aur prin comunicate de presă iar anual, în Raportul adresat Parlamentului, datele sunt prezentate cu certificarea celor mai importante firme de audit, conform standardelor practicate de băncile centrale europene. BNR monitorizează atent contul de aur şi a efectuat trei acţiuni de verificare până în prezent (în anii 2016, 2017 şi 2018). Următoarea acţiune de verificare a rezervei este programată în a doua parte a acestui an", a explicat Suciu. 

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri seara, la Antena 3, că reprezentanţii Comisiei de Buget Finanţe din Senat ar trebui să vadă care este situaţia rezervei de aur din afara ţării, precum şi clauzele din contractul de depozitare, iar în felul acesta populaţia se va convinge că nimeni nu vrea să o fure. 

Vezi şi: Cutremur la Dinamo. Rednic: Regret că s-a ajuns la situaţia asta

Conducerea PÎCCJ, întâlnire cu preşedintele CEDO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel