Rezervă aur. Dragnea: S-au spus multe prostii şi minciuni

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Liviu Dragnea a făcut o serie de declaraţii la scurt timp după ce, în Parlament, s-a votat proiectul care priveşte rezerva de aur a României. 

Preşedintele PSD s-a declarat deranjat de faptul că unele voci din cadrul Băncii Naţionale au comentat asupra proiectului. Liviu Dragnea a subliniat faptul că aceste critici nu au venit din partea guvernatorului Mugur Isărescu ci a unor consilieri din interiorul BNR. 

"Eu nu l-am auzit niciodată pe domnul Mugur Isărescu contestând acest proiect. Nu l-am auzit pe dumnealui. Sunt consilieri de la BNR care de-a lungul timpului au spus foarte multe prostii, foarte multe minciuni, propăvăduiau că în România nu va funcţiona programul de guvernare al nostru şi s-au înşelat. Când eu o să văd o poziţie oficială a BNR, exprimată de guvernatorul BNR, atunci să mă întrebaţi. Până atunci, este un proiect de lege pe care l-am susţinut, îl susţin, sunt bucuros că s-a votat şi să fie promulgat", a afirmat Dragnea. 

Întrebat în legătură cu faptul că punctul de vedere al Guvernului ar susţine că este neclar ce se întâmplă cu rezerva de aur atunci când ajunge în ţară, Dragnea a spus: "Vă rog să întrebaţi Guvernul, care este foarte prolific la puncte de vedere". "Este Săptămâna Mare, daţi-mi voie să urez să aveţi sărbători fericite şi dumneavoastră şi tuturor celor care ne urmăresc", a mai spus Dragnea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel