Revoltă într-o închisoare din Ucraina. Şapte angajaţi, răniţi

Şapte angajaţi ai unui penitenciar din Odesa, sudul Ucrainei, au fost răniţi în cursul unei revolte la care au participat aproape 500 de deţinuţi, au declarat autorităţile ucrainene luni, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Deţinuţii au 'atacat şi rănit şapte angajaţi', incendiind un vehicul al pompierilor şi mai multe incinte, a indicat într-un comunicat serviciul penitenciarelor ucrainene, fără să precizeze dacă cei răniţi erau sau nu gardieni ai închisorii. La rândul său, un purtător de cuvânt al poliţiei regionale, Ruslan Forostiak, a indicat pentru AFP că 'aproape 500 de prizonieri s-au baricadat în barăcile' din penitenciar.

Ei au 'încercat să preia sub control imobilul administrativ', dar forţele de ordine au pus capăt revoltei, a asigurat pe Facebook şeful adjunct al poliţiei naţionale, Viaceslav Abroskin. Mai multe sute de soldaţi ai Gărzii Naţionale şi scutieri au fost desfăşuraţi luni dimineaţă în faţa închisorii, a constatat un fotoreporter al agenţiei franceze de presă. Cel puţin şase bărbaţi care au venit să-şi exprime sprijinul pentru deţinuţi în faţa penitenciarului au fost reţinuţi, potrivit aceleiaşi surse. Deţinuţii au luat ostatici pentru scurt timp 'trei medici şi trei gardieni', a adăugat pe pagina sa de Facebook reprezentanta ucraineană pentru drepturile omului, Liudmila Denisova.

Una din cauzele revoltei ar fi calitatea proastă a hranei din închisoare, a declarat o sursă din cadrul forţelor de ordine pentru site-ul local Dumskaya.net. La rândul său, Liudmila Denisova a citat 'perchiziţionarea deţinuţilor'. Fondat în anii 1960, penitenciarul nr. 51, situat într-o suburbie din sudul Odesei, oraş-port la Marea Neagră, are capacitatea de a găzdui până la 1.500 de deţinuţi. Moştenit din epoca sovietică, sistemul penitenciar al Ucrainei, care numără 57.000 de deţinuţi în aproape 140 de închisori, este renumit pentru condiţiile sale de detenţie dezastruoase, notează AFP, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel