Revelion cu Dan Negru. INCREDIBIL ce s-a întâmplat cu câteva ore înainte de filmare

Dan Negru #deMascăDistracția de Revelion.

Revelionul Starurilor 2020 va aduce în fața telespectatorilor vedete iubite de public, măști spectaculoase în spatele cărora se ascund celebrități din diverse domenii, muzică bună și multă voie bună, într-un spectacol de peste cinci ore. Filmările pentru cel de-al 20-lea revelion prezentat de Dan Negru, la Antena 1, nu au fost lipsite de întâmplări neprevăzute.

De pildă, cu câteva ore înainte de filmare, producătorilor le-a picat o mască. Adică vedeta care ar fi trebuit să se ascundă în spatele respectivei măști nu a mai putut ajunge la înregistrare. "Când presiunea unui altfel de moment de a interpreta un personaj-mască într-un show de revelion este prea apăsătoare, se mai întâmplă să cedezi ca artist și să renunți în ultimul moment. Așa ni s-a întâmplat anul acesta, când am fost puși în situația de a rezolva absența intempestivă a unei vedete deja setate pe unul dintre personajele cheie ale show-ului. După un brainstorming fulger al echipei, răspunsul prompt al profesionistului contactat în ultimul moment, precum și susținerea foarte importantă a partenerului de scenă al măștii au fost elementele cheie care ne-au ajutat să ducem la bun sfârșit un moment care părea de nedepășit într-o primă fază. Dar astfel de cazuri se rezolvă doar cu calm, cu mobilizarea întregii echipe și cu experiența colaborărilor din toți acești ani care ne-au construit încrederea în noi", spune Augusta Lazarov Petrescu, producătorul general.

O altă întâmplare neprevăzută a făcut ca Liviu Puștiu, interpretul care ar fi trebuit să urce pe scenă alături de Vali Vijelie, să piardă avionul care trebuia să-l aducă de la Timișoara. "Vali Vijelie este unul dintre artiștii profesionisti pe care i-am invitat la Revelionul Starurilor. Urma să interpreteze două melodii împreună cu Liviu Puștiu, care printr-un concurs de împrejurări a pierdut avionul și n-a mai putut ajunge în timp util de la Timișoara la Bucuresti pentru filmare. Vali împreună cu colegii săi au susținut cu brio momentele artistice și au reușit să ridice la dans întreaga tabără a vedetelor si tot publicul din platou", mai spune aceasta.

Unul dintre invitații lui Dan Negru, compozitorul Marius Țeicu, n-a mai filmat pentru un program de Revelion de 30 de ani.  

În timpul pauzelor de filmare, artiștii invitați își umpleau timpul cu activități dintre cele mai diverse. De pildă Irina Loghin și Ruby făceau împreună video-uri pentru rețeaua TikTok, iar Anna Lesko îi ținea companie fiului ei, Adam, care venise în vizită.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel