Renunțarea la demisie a Danei Gîrbovan, aprobată de CSM cu SCANDAL. Gabriela Baltag, către Andreea Chiș: Este mult prea mult!

Secția pentru judecători a CSM a aprobat cererea Danei Gîrbovan, de renunțare la demisia din magistratură. 

Mediafax scrie că au fost opt voturi pentru și unul împotrivă. 

A fost o ședință cu scandal. 

Judecătorul Andreea Chiș a solicitat, în cadrul ședinței, sesizarea Inspecției Judiciare, pentru a vedea dacă Dana Gîrbovan a săvârșit sau nu vreo abatere când a negociat pentru funcția de ministru al Justiției. 

Iată dialogul din CSM, transmis de Mediafax: 


Andreea Chiș, judecător CSM: Părerea mea este că se poate retrage o astfel de demisie. În legătură cu ceea ce a propus doamna judecător, cred că se ridică o altă problemă și anume dacă a accepta fără a fi eliberat din funcție nominalizarea pentru o funcție în Executiv reprezintă sau nu activitate cu caracter politic care, din perspectiva Legii statutului art. 99 litera d., reprezintă abatere disciplinară sancționabilă conform art. 100 doar cu retrogradarea din funcție sau excluderea din magistratură.

Vă mărturisesc că mi-am pus problema, am citit și interviul doamnei judecător Garbovan din ziarul Capital de ieri, și am văzut că a vorbit de faptul că a acceptat o nominalizare ca ministru tehnocrat. Cred însă că nu există nominalizare care să nu aibă caracter politic sau cel puțin e discutabil pentru că nu vreau să dau sentințe cu caracter definitiv și nu cred că este în regulă însă pentru a mă lumina vă mărturisesc că am citit decizia 45 din 2018 a CCR dacă controlul prealabil de constituționalitate cu privire la articolul prin care legiuitorul de la acea dată vrea să introducă în legea statutului nostru posibilitatea unui judecător de a deveni ministru al Justiției, de a fi suspendat din funcția de judecător și de a i se recunoaște ulterior vechimea în magistratură, această perioadă în care a fost ministru al Justiției. Și dacă ne uităm la această decizie pe care sunt convinsă că ați lecturat-o și voi, dragi colegi, în niște paragrafe, respectiv la 168 și la 169, CCR vorbește de celelalte puteri, respectiv legislativ și executiv, le pune pe același palier, nu există nicio diferență între accederea unui judecător în legislativ sau în executiv, Curtea deopotrivă vorbește că ar fi o incompatibilitate în articolul 168, iar în articolul 169 numește această activitate ca fiind una politică, care aduce atingere statutului magistratului, acesta fiind motivul pentru care s- a declarat textul neconstituțional.

Și atunci eu vă invit să facem un exercițiu de imaginație, ca să nu fie vorba doar de acest caz concret, și să ne gândim pe viitor la setarea unor reguli de comunicare a judecătorului, pentru că suntem Secția de Judecători, a judecătorului cu lumea politică.

Pentru că avem de adoptat în scurt timp un ghid de bune practici cu celelalte puteri și trebuie să înțelegem ce anume avem voie și ce anume nu ne permite statutul nostru să facem atunci când vorbim de lumea politică a celorlalte două puteri, legislativă și executivă. Și atunci, eu va întreb dacă eu mi-aș cere,de exemplu,pensionarea, că tot o să o fac anul acesta, și v-aș ruga să nu mi-o trimiteți președintelui pentru că iată s-a putut, de ce spun pensionarea, pentru că, în actul cu privire la revocarea demisiei, se dă un exemplu de hotărâre a CSM din 2014 care se referă la revocarea unei cereri.

Solicit să sesizăm Inspecția Judiciară pentru că sunt două posibilități: este un fapt adevărat și putem discuta aceeași abatere sau este neadevărat și eu vă solicit să apărăm reputația profesională și independența doamnei judecător, asta este de competența Secției de Judecători, însă cred că o astfel de imputație nu poate să rămână necercetată.

Gabriela Baltag, judecător CSM: Eu cred că implicațiile necesare le-ați făcut dumneavoastră, doamna judecător. Mă uităm la dumneavoastră și nu știam când vă uitați pe tabletă, când pe textul pregătit dinainte. Eu nu vreau să spun decât atât: dumneavoastră sigur ați citit legea 161 pe 2003 și ați văzut care sunt situațiile de incompatibilitate și cum se declara ce se întâmplă în situația în care, să spunem, o persoană ar urma să ocupe o funcție în Guvern. Legea spune foarte clar, la momentul depunerii jurământului. Eu cred că, la momentul depunerii jurământului care, probabil, în nicio secundă nu ar fi fost cu siguranță această situație, ar fi fost rezolvată și eu nu cred că doamna judecător a cerut cuiva să nu trimită hotărârea, de altfel a fost fericită că aveți această reacție și la domnul Marius Iacob, a cărui demisie e pe undeva printr-un sertar. Este inacceptabil, da, că a fost înfrântă puterea unei hotărâri judecătorești și credeam că acolo veți sări și veți apăra o hotărâre judecătorească, așa cum este corect.

V-am auzit rostind astăzi de sesizări disciplinare, deja ați rostit și cuvântul excludere, eu cred că este prea mult doamna judecător. Prea mult ceea ce spuneți dumneavoastră și cred că, câtă vreme această hotărâre nu și-a produs efectele, nu a intrat în circuitul civil, nu știu ce s ar putea întâmpla.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel