În şedinţa CExN de astăzi, se decide soarta lui Tudorel Toader. Alex Coita a comentat situaţia ministrului de Justiţie.
"Senzaţia mea este că mandatul lui Tudorel Toader se apropie de final, deşi dacă ne aducem aminte că aceste controverse legate de ceea ce face şi ce nu face nu sunt noi, ci de când şi-a început mandatul. Singurul moment în care Tudorel Toader a fost cu adevărat tranşant a fost atunci când a cerut revocarea doamnei Kovesi. În rest, au avut loc multe vorbe, multe piruete şi, la final, nu ar fi o problemă dacă cei din PSD şi cei din ALDE nu ar deconta politic toată această confuzie pentru că ne aducem aminte că numai de la începutul anului am avut discuţia cu OUG 7, care a generat valuri sincere de proteste. La fel, discuţia cu modificarea codurilor. Deja durează de luni de zile, nu s-a întâmplat nimic.
De partea cealaltă, în zona anti-PSD şi #rezist, sunt zi de zi acuze şi nu numai. Sunt acuze şi din partea partenerilor europeni, domnul Timmermans, cei de la Bruxelles, PPE. Zi de zi, PSD şi ALDE primesc lovituri, în condiţiile în care, de fapt, nu se întâmplă nimic şi domnul Toader nu promvează niciun act normativ pe această zonă, în afară de un proiect de lege, care înţeleg că ar fi în Parlament, dar din motive pe care eu nu le înţeleg nu a fost încă votat", a spus Alex Coita la Antena 3.
"Soluţia ar fi una foarte simplă. Să se treacă o nouă structură a Guvernului prin Parlament. Problema este că, în cazul de faţă, nu îmi este deloc clar dacă cei din ALDE ar fi de acord ca această nouă structură să nu-l mai includă pe domnul Tudorel Toader. Aici ar fi problema, de fapt, caz în care probabil că, pragmatic vorbind, dacă cei din PSD i-au pus gând rău lui Toader şi vor să-l schimbe, soluţia ar fi să se ralieze acele moţiuni simple propuse de PNL, deşi, acum, sincer, am şi eu limitele mele în ceea ce priveşte aceste proceduri. Nu ştiu dacă este obligatorie moţiunea simplă, dacă îşi pierde automat mandatul. Cu siguranţă, este un instrument de presiune împotriva domnului Toader prin care să-l forţeze să-şi dea demisia. Apoi, dacă domnul Tudorel Toder nu va mai fi, cred că cei din coaliţie nu vor mai avea de ales şi vor trebui să găsească o formulă de restructurare a Guvernului şi să treacă asta prin Parlament, ca să reducă influența președintelui Iohannis. Dar este o situaţie destul de încâlcită şi este păcat că s-a ajuns aici pentru că lucrurile trebuiau tranşate deja de mult timp", a mai spus politologul.
"Nu cred că Tudorel Toader nu a făcut treabă, poate nu a făcut destul după unii. Întotdeauna, dacă vrei să-i găseşti unuia bube în cap, îi poţi găsi. Cred că această moţiune pică prost, pentru că nu aş vrea prin votul nostru să le dăm satisfacţie celor de la opoziţie", spune Călin Popescu Tăriceanu, aseară, la TVR.
"Cei din ALDE, într-un fel sau altul, îl susţin încă pe Tudorel Toader. Cei din PSD şi cei din ALDE ar trebui să se aşeze la masă şi să rezolve problema împreună", este de părere Alex Coita.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu