Remaniere Guvern. Dăncilă, declarația zilei

Guvernul României
Guvernul României

Viorica Dăncilă a afirmat, vineri, că o remaniere guvernamentală va fi decisă în urma evaluărilor pe care le va face, precizând că deja au început analizele pe fiecare minister în parte.

„O remaniere o voi decide în urma evaluărilor pe care le fac. Deja am început evaluările pe fiecare minister în parte, raportate la programul de guvernare”, a declarat Viorica Dăncilă, aflată într-o vizită în judeţul Argeş.

Potrivit şefei Guvernului, s-au făcut foarte multe lucruri, inclusiv din afara programului de guvernare. „S-au făcut foarte multe lucruri, multe lucruri în afara programului de guvernare. Dar, aşa cum spus de când am preluat mandatul, pentru mine este important ca fiecare punct din programul de guvernare să fie îndeplinit de fiecare minister în parte, de Guvern per ansamblu, pentru că fiecare are o foaie de parcurs de care trebuie să ţină seama”, a mai afirmat Dăncilă. 

Despre rectificarea bugetară

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a afirmat, tot vineri, că nu ar putea spune că este un război între preşedintele Klaus Iohannis şi Guvern, precizând că Executivul a trebuit să adopte rectificarea bugetară. „Nu aş putea spune că este un război între preşedinte şi Guvern. Noi a trebuit să adoptăm rectificarea bugetară, era un lucru de la sine înţeles, pentru că nu puteau oamenii să aştepte să mai treacă timpul şi ştim foarte bine că avem o serie de priorităţi şi toate acestea presupun şi o dublare a proiecţiei financiare”, a declarat Dăncilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel