Regiunea Centru: Valoarea exporturilor şi importurilor în primul trimestru, în scădere faţă de aceeaşi perioadă din 2018

Judeţele din Regiunea Centru au realizat, în primul trimestru al anului, exporturi în valoare totală de peste 2,7 miliarde de euro, în scădere cu 1% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, potrivit unui comunicat dat publicităţii vineri de Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba.

În cadrul judeţelor componente ale regiunii, Braşovul a avut o pondere de 32,6% în totalul exporturilor realizate în perioada ianuarie-martie, fiind urmat de Sibiu, cu 30,2%, Alba, cu 22,2%, Mureş, cu 9,2%, Covasna, cu 3,0%, şi Harghita, cu 2,8%.

Importurile realizate în primul trimestru au fost în valoare de peste 2,4 miliarde de euro, mai puţin tot cu 1% faţă de perioada corespunzătoare din anul 2018.

Cea mai mare valoare a fost înregistrată tot de Braşov, respectiv 32,6%, iar cea mai scăzută valoare a fost în judeţul Covasna, reprezentând 2,9% din total.

În Regiunea Centru, balanţa comercială a înregistrat, în perioada 1 ianuarie - 31 martie, un excedent în valoare de 302,6 milioane de euro, având valori pozitive în judeţele Sibiu, Alba, Braşov şi Covasna şi negative în Mureş şi Harghita.

Valoarea exporturilor realizate de Regiunea Centru în martie a însumat peste 951 de milioane de euro, în creştere cu 3,5% faţă de cele din luna anterioară, dar în scădere cu 4,0% faţă de aceeaşi lună din anul 2018, menţionează DRS Alba.

Judeţul Braşov a avut o pondere de 33,2% în totalul exporturilor realizate în martie 2019 la nivelul Regiunii Centru, fiind urmat de Sibiu, cu 29,8%, Alba, cu 21,1%, Mureş, cu 10,1%, Covasna şi Harghita, cu 2,9%, se menţionează în comunicatul DRS Alba.

Grupa maşini, aparate şi echipamente electrice participă cu 35,9% la totalul exporturilor din regiune, fiind urmată de mijloace de transport, cu 26,4%, metale comune, articole din metal, 6,9%, textile şi articole din textile, 5,7%, mărfuri şi produse diverse, incusiv mobilă, 4,2%, lemn si produse din lemn, 3,6%. 

În ceea ce priveşte importurile realizate în martie, valoarea acestora a fost la nivelul Regiunii Centru de peste 843 milioane de euro, în creştere cu 4,5% faţă de luna anterioară şi în scădere cu 6,0% faţă de luna corespunzătoare din anul anterior.

În cadrul regiunii, importurile de mărfuri au fost realizate în ordine descrescătoare în Braşov, 33,3%, Sibiu, 27,0%, Alba, 16,8 %, Mureş, 15,3%, Harghita, 4,6%, şi Covasna, 3,0%.

Principalele secţiuni care au participat la valoarea totală a importurilor regionale în luna martie au fost maşini, aparate şi echipamente electrice, 31,8%, metale comune articole din metal, 13,6%, mijloace de transport, 9,3%, produse ale industriei chimice, 8,4%, articole din materiale plastice, 8,4%, textile şi articole din materiale textile, 6,6%.

Balanţa comercială a Regiunii Centru a înregistrat în martie o valoare pozitivă, de 108,1 milioane de euro, iar la nivelul judeţelor aceasta a avut valori pozitive în Sibiu, Alba, Braşov şi Covasna, iar judeţele Mureş şi Harghita au înregistrat valori negative.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel