Regina Maria, 145 de la naștere. Povestea INCREDIBILĂ a "Mamei Răniților", devenită EROU național. Cine a fost și cum a MURIT după o suferinţă TERIBILĂ

Regina Maria, 145 de ani de la naștere. Cine a fost. Povestea unui erou național.

"Alteţa Sa Regală Principesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia. Principesa Maria a fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, duce de Edinburgh (1844–1900) și a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853-1920). La 10 ianuarie 1893 s-a măritat cu Principele Moştenitor al României, Ferdinand. A fost Regina României între anii 1914 şi 1927. A murit la 18 iulie 1938, la Sinaia.

Principesa Maria a venit în ţara ei de adopţie în 1893. Calităţile ei remarcabile au transformat-o repede într-o figură publică de primă mărime, iar naturaleţea sa i-a cucerit pe români. La venirea în ţară, George Coşbuc îi închina o poezie în care îi ura să devină un „al doilea soare“ pentru România. Inteligentă, de o frumuseţe excepţională, plină de curaj şi de determinare, viitoarea regină participă de la început la viaţa culturală românească şi îşi leagă numele de numeroase acte de binefacere", se arată într-o postare a Familiei Regale a României.

Regina Maria, erou național în urma Primului Război Mondial

"Maria devine regină în 1914. Primul Război Mondial o transformă în erou naţional. Participă activ pe front, încurajează răniţii şi soldaţii din cele mai fierbinţi puncte de luptă, nu se teme de gloanţe, nici de epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie. Maria sfârşeşte prin a fi supranumită „Mama Regina“, „Mama răniţilor“ şi „Regina-soldat“ (ea a şi fost comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, care i-a purtat numele şi a cărui uniformă a îmbrăcat-o, fiind şi o iscusită călăreaţă). A înfiinţat organizaţia „Regina Maria“, care a dezvoltat o reţea de spitale în Moldova şi serviciul de ambulanţă. Nu numai că nu s-a temut, dar a privit apropierea de poporul său ca pe un privilegiu pe care alte capete încoronate nu îl aveau", au completat.

A murit la 62 de ani, după o suferință teribilă

"Talentul Reginei Maria în politica externă nu a însemnat însă numai reprezentarea ţării, ci şi încercarea consolidării statutului de putere regională al României. Farmecul şi distincţia înnăscute au transformat-o pe regină într-o stea mondială. Prin celebritatea ei, Regina Maria a făcut cunoscută România în întreaga lume.

După moartea lui Ferdinand I, în 1927, Maria a României îşi consacră toată energia bunului mers al ţării, sub domnia nepotului său, Regele-copil Mihai. Alături de Principesa-mamă Elena, ea îl însoţeşte pe noul rege în toate împrejurările, ocrotind copilăria celui chemat prea devreme să ia locul bunicului.

Regina Maria s-a îmbolnăvit în 1936. A plecat la tratament în străinătate, dar era prea târziu. A murit la Sinaia, la 18 iulie 1938, în vârstă de şaizeci şi doi de ani, după o suferinţă teribilă", au încheiat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel