Regele Mihai, stare de sănătate. Casa Regală, ultimele informații

Regele Mihai
Regele Mihai

Regele Mihai se află în continuare sub supravegherea doctorilor și își continuă tratamentul din ultimele luni.

Totodată, romaniaregala.ro, informează că Principesa Maria îi va fi alături de Rege de ziua de naștere.

"Principesa Maria se află în Elveția, pentru a fi alături de Regele Mihai, în preajma zilei de naștere a Majestății Sale. Alteța Sa Regală petrece câteva zile la reședința privată a tatălui ei. Majestatea Sa continuă să fie sub supravegherea permanentă al medicilor, urmând tratamentul obișnuit al ultimelor luni", se arată pe site-ul romaniaregala.ro.

Miercuri, 25 octombrie, când Majestatea Sa va împlini 96 de ani, Familia Regală găzduiește la București două importante evenimente dedicate Regelui Mihai.

Custodele Coroanei va decora, în numele Majestății Sale, un număr de 14 personalități din România și Europa, la Sala Tronului Palatului Regal. Seara, Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu și Principesa Maria vor lua parte la concertul caritabil organizat de Fundația Principesa Margareta a României la Ateneul Român, mai arată sursa amintită.

Concertul a ajuns la a zecea ediție și este organizat cu scopul de a aduna fonduri pentru susținerea programului anual "Tinere Talente".

Regele Mihai s-a retras din viața publică, în martie anul trecut.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel