EXCLUSIV  Referendum familie. Gay nu e OK, incestul e OK

poza cu caracter descriptiv
poza cu caracter descriptiv

În 38 de ani de când trăiesc în această țară, n-am văzut o asemenea revărsare de prostie, ipocrizie și ură ca în perioada asta de campanie pentru Referendum. 

Țuțea avea dreptate când a spus că a stat “13 ani în temniță pentru un popor de idioți”. Trei milioane de români au cerut oficializarea homofobiei. Milioane de concetățeni se tem că vor fi violați de homosexuali, nu pot suporta ideea ca vecinul sau colegul e homosexual, le este scârbă că niște indivizi îmbrăcați caraghios defilează o dată pe an pe stradă. Milioane de români au luat atitudine împotriva acestor “scursuri” ale societății, acestor “anomalii” care îl neagă pe Iisus și care o fac între ei fără rușine și fără să ceara voie de la Domnu’.

Aceste milioane de români vor spune stop în mod simbolic acestor “degenerați” care nu îi lasa să trăiască creștinește și cu frică de Dumnezeu.

Haideți să vedem ce nu puteți face voi, românii cu frică de Dumnezeu, din cauza faptului că homosexualii vor să se căsătorească cu acte:

1. Homosexualii nu vă lasă pe unii dintre voi să vă violați fiicele, ani de zile, în satele uitate de lege și de lume

2. Homosexualii nu vă lasă pe unii dintre voi să violați în grup tinerele care merită acest lucru și care n-ar trebui să facă plângere la poliție când bărbații tradiționali le țin sechestrate zile în șir pentru plăcerea lor creștină

3. Homosexualii nu vă lasă pe unii dintre voi să vă aruncați creștinește copilul nou născut, la ghena de gunoi

4. Homosexualii nu vă lasă copiii să bată pe alții ca ei călcându-i pe cap, tăindu-le părul, punându-i să le pupe picioarele creștine

5. Homosexualii nu vă lasă pe aproape jumătate dintre voi să umflați tradițional ochii nevestelor și să rupeți parul pe spatele lor neascultător

6. Homosexualii nu vă lasă pe cea mai mare parte dintre voi să vă înșelați nevestele și soții cărora cu frică de Dumnezeu le-ați jurat credință în fața preotului și Creatorului.

7. Homosexualii nu vă lasă pe unii dintre voi să vă trimiteți copiii nedoriți la casele de copii unde, în mod tradițional, devin homosexuali

8. Homosexualii nu vă lasă să beți ca porcii, să aruncați, cum vă place, punga de gunoi pe geam, să umpleți pădurile de resturi de la grătarele voastre tradiționale, să vă porcăiți în liniște cu cei pe care nu îi suportați, să vă bateți bunicii că nu vă dau pensia, să furați, să escrocați, să vă înșelați partenerii de afaceri, să vă săpați colegii de serviciu, să vă pupați în fund șeful, președintele de partid, să furați banii publici și privați, să păcăliți pensionarii. 

9. Homosexualii nu vă lasă să pretindeți că sunteți iubitori de Dumnezeu, de tradiție, de obiceiuri și să faceți toate cele de mai sus

De fapt, singurul vostru motiv este că îi urâți, măi creștinilor. Îi urâți pentru că nu sunt ca voi, pentru că așa ați înțeles voi că „poponarii” și „lesbiencele” (doar cele urâte) sunt împotriva voastră. Alte argumente nu aveți, decât simpla ura creștinească și tradițională. Ei sunt de zeci de ori mai puțini decât voi, nu v-au agresat sau violat mai mult decât semenii voștri heterosexuali, dar îi urâți și vreți să le dați cu Constituția în cap. Atât.     

În încheiere, haideți să citim și să luăm aminte un pasaj din Sfânta Biblie, în care este vorba despre Lot, evlaviosul și fetele sale, pe care Dumnezeu cel corect i-a salvat de la moarte din cetățile Sodoma și Gomora, unde “secăturile” de homosexuali au fost omorâți cu foc de bunul Dumnezeu.

Facerea. Cap. 19 (30-38)

“ 30. Apoi a ieşit Lot din Ţoar şi sa aşezat în munte, împreună cu cele două fete ale sale, căci se temea să locuiască în Ţoar, şi a locuit într-o peşteră, împreună cu cele două fete ale sale.

31.         Atunci a zis fata cea mai mare către cea mai mică: "Tatăl nostru e bătrân şi nu-i nimeni în ţinutul acesta, care să intre la noi, cum e obiceiul pământului.

32.         Haidem dar să îmbătăm pe tatăl nostru cu vin şi să ne culcăm cu el şi să ne ridicăm urmaşi dintr-însul!"

33.         Şi au îmbătat pe tatăl lor cu vin în noaptea aceea; şi în noaptea aceea, intrând fata cea mai în vârstă, a dormit cu tatăl ei şi acesta n-a simţit (n.r. deci poate așa?) când s-a culcat şi când s-a sculat ea.

34.         Iar a doua zi a zis cea mai în vârstă către cea mai tânără: "Iată, eu am dormit astă-noapte cu tatăl meu; să-l îmbătăm cu vin şi în noaptea aceasta şi să intri şi tu să dormi cu el ca să ne ridicăm urmaşi din tatăl nostru!"

35.         Şi l-au îmbătat cu vin şi în noaptea aceasta şi a intrat şi cea mai mică şi a dormit cu el; şi el n-a ştiut când s-a culcat ea, nici când s-a sculat ea.

36.         Şi au rămas amândouă fetele lui Lot grele de la tatăl lor.

37.         Şi a născut cea mai mare un fiu, şi i-a pus numele Moab, zicând: "Este din tatăl meu". Acesta e tatăl Moabiţilor, care sunt şi astăzi.

38.         Şi a născut şi cea mai mică un fiu şi i-a pus numele Ben-Ammi, zicând: "Acesta-i fiul neamului meu". Acesta e tatăl Amoniţilor, care sunt şi astăzi.”

Ca să nu ziceți că manipulez cu texte de pe internet:

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel