Record de migranţi clandestini sosiţi în România

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Pescadorul turcesc "Ruya 1", salvat marţi seară, în zona Gura Portiţa, de nava "GSP Alcor", în cadrul operaţiunilor coordonate de Garda de Coastă, a ajuns, miercuri dimineaţă, în Portul Midia, având la bord cel mai mare număr de migranţi clandestini care au venit pe mare, în România, respectiv 157 de irakieni şi iranieni.

Directorul adjunct al Gărzii de Coastă, comisar şef de poliţie Cristian Cicu, a declarat, pentru Agerpres, că la bordul navei au fost identificaţi 157 de migranţi din Orientul Mijlociu, cetăţeni iranieni şi irakieni, printre care 105 bărbaţi, 56 de copii şi 52 de femei.

"Nava cu migranţi a fost adusă la remorcă în dimineaţa de miercuri, în Portul Midia, unde am început procedurile de identificare şi control medical-epidemiologic, dar remarc faptul că este cel mai mare număr, până în prezent, de migranţi care ajung clandestin la bordul unei singure nave, în apele teritoriale româneşti ale Mării Negre şi cărora le acordăm asistenţă legală", a declarat comisarul şef Cristian Cicu.

În acelaşi timp, comandantul navei de salvare 'Opal 1', din cadrul Agenţiei Române pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), căpitan Adrian Lupu, participant la operaţiunea de salvare a pescadorului turcesc 'Ruya 1', desfăşurată marţi seară, în zona Insula Sacalin - Gura Portiţei, a raportat autorităţilor faptul că a găsit plutind pe apă un colac de salvare inscripţionat cu numele navei şi o cameră de anvelopă auto, în zona în care nava cu migranţi era în derivă. 'Undeva pe la ora 23.10, cred, în urma unui apel disperat lansat de pe pescadorul turcesc, de o voce de femeie, am început să facem cercetare în zonă, fiind reclamată pierdere de vieţi omeneşti de pe nava cu migranţi. Eram cam la 11 mile maritime nord de Capul Midia. Am părăsit postul de escortă pe care-l asiguram în pupa navei cu migranţi şi am căutat în zonă unde am şi găsit un colac cu numele navei 'Ruya 1', pe care l-am şi recuperat, şi o cameră auto. Fără oameni, însă. Nu pot să ştiu dacă apelul de salvare a fost real sau fals; tind să cred că mai degrabă am fost trimişi după cai verzi pe pereţi, dar nu pot să intru în mintea migranţilor de la bordul pescadorului şi să înţeleg de ce şi-ar fi dorit să abandonăm escortarea lor, fiind trimişi într-o misiune falsă de salvare", a declarat căpitanul Adrian Lupu, pentru sursa citată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel