EXCLUSIV  Reacție de la București după ce Dan Tănasă a fost UMILIT într-o piață publică

Ministerul Afacerilor Externe a reacționat după ce jurnalistul Dan Tănasă a avut parte de o umilință cruntă în Ungaria chiar de Ziua Națională a României.

MAE a comunicat în scris faptul că, urmare celor sesizate de ziarist, Consulatul General al României la Gyula a solicitat autorităților din Ungaria informații cu privire la gestul lui Csibi Barna. Amintim că la finalul unui eveniment, o comemorare a Diviziei Secuieşti, în prezența oficialităților ungare, în piața publică, Csibi Barna a pus în scenă un moment în care Dan Tănasă a fost batjocorit. Acesta a afișat o fotografie trucată în care jurnalistul apărea ținând în mâini o foaie cu mesajul "Sunt securist. Scuipă-mă". Csibi Barna nu s-a oprit aici. A rostit și un discurs în care a incitat la ură și i-a invitat pe oameni să îl scuipe pe candidatul partidului Alianța Noastră România la alegerile parlamentare.

(w670)

Dan Tănasă, contactat de DC News, a vorbit despre reacția MAE în contextul celor amintite mai sus.

"Este o reacție anemică. Să nu uităm că Budapesta își permite niște reacții extrem de obraznice la adresa României. Este vorba de un principiu, acela că un român a fost batjocorit într-o piață publică dintr-un oraș din Ungaria. Nu este vorba de mine. Repet: nu putem permite ca un român să fie batjocorit", ne-a spus Dan Tănasă.

Întrebat dacă l-a contactat vreun lider politic în legătură cu acest subiect, jurnalistul a zis: "Absolut nimeni. Mă așteptam ca liderii politici să aibă o reacție, dar nici vorbă de așa ceva! În orice țară normală, anumite chestiuni sunt susținute de toată clasa politică, nu are legătură cu o anumită doctrină. Vorbesc despre chestiuni principiale pe care le susține toată clasa politică fie că vorbim de SUA, Franța, Germania, Austria și așa mai departe. Vedem că de foarte mult timp, România practică, în legătură cu Ungaria, o relație care nu are legătură cu diplomația. De ani întregi, o mare parte a presei de la București semnalează anumite reacții de la Budapeste care nu au legătură cu diplomația, nu au legătură cu buna vecinătate, nu au legătură cu relația de prietenie dintre cele două popoare. Din contră! Bucureștiul reacționează anemic... și asta în cel mai bun caz. De cele mai multe ori, pur și simplu refuză să aibă o reacție. Dacă tu nu te respecți... nu poți pretinde respect din partea altcuiva!".

Sursa document: http://www.dantanasa.ro/. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel