Răzvan Marin, la Ajax. Părerea unui fost mare internaţional belgian

Răzvan Marin se află în vederile celor de la Ajax, relatează presa olandeză.

Fostul mare internaţional belgian Wilfried Van Moer este foarte impresionat de Răzvan Marin, mijlocaşul român al lui Standard Liege, pe care-l vede reuşind la Ajax Amsterdam, scrie site-ul walfoot.be. Potrivit presei din Olanda şi Belgia, Marin este vizat de vicecampioana din Eredivisie pentru a-l înlocui din vară pe Frenkie De Jong, care va pleca la FC Barcelona. Ajax ar urma să plătească 12 milioane de euro pentru internaţionalul român, care joacă de la începutul lui 2017 la echipa belgiană.

Wilfried Van Moer nu este surprins de ideea transferului lui Marin. 'Marin este un jucător precum Kevin De Bruyne. La altă scară, desigur. Cu felul cum pasează, mentalitatea, orientarea, golurile sale, sunt destule asemănări. Nu, când am deschis ziarul şi am citit despre oferta lui Ajax, nu am fost cu adevărat surprins', a explicat, pentru cotidianul Het Laatste Nieuws, fostul mijlocaş, în vârstă de 74 de ani. Standard va trebui să caute un înlocuitor potrivit pentru Marin. 'Un băiat ca acesta e în fond de neînlocuit. Nu poţi însă să fii supărat pe nimeni, aşa funcţionează fotbalul modern. Belgia este o etapă intermediară pentru tinerii fotbalişti valoroşi', a spus Van Moer, care a jucat la formaţia din Liege (1968-1976).

'Ştii dinainte că nu poţi păstra un jucător ca Marin. E inutil şi să-l ţii la Liege împotriva voinţei sale. Sincer, ar putea chiar să fie mai potrivit la Ajax. Standard trece şi acum printr-o perioadă în care nu se întâmplă mare lucru, pe când cei de la Amsterdam joacă în continuare fotbal. Trebuie să accepţi banii şi să mergi mai departe: 12 milioane nu e deloc rău', a adăugat el. Van Moer a fost unul dintre cei mai buni jucători ai naţionalei sale la EURO 1980, unde 'diavolii roşii' au ajuns în finală (1-2 cu RFG). În acel an, el s-a clasat pe locul 4 în ancheta pentru Balonul de Aur.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel