Răzvan Burleanu (FRF), la ieşirea de la Poliţie: Două dosare

Răzvan Burleanu (FRF) a declarat că i-au fost aduse la cunoştinţă două dosare.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat vineri, la ieşirea din sediul Secţiei 9 de Poliţie, că i-au fost aduse la cunoştinţă două dosare, în urma plângerilor formulate de doi angajaţi ai FRF.

Burleanu a fost audiat aproape două ore de poliţişti.

'Doar două dosare mi s-au adus la cunoştinţă astăzi - cei doi angajaţi. Unul dintre ei se ocupa de flota de maşini, la nivel de Federaţie, iar celălalt se ocupa de achiziţii. O să le pun la dispoziţie în scris toate documentele', a spus Burleanu, la ieşire. El a adăugat că nu înţelege de ce au fost depuse plângerile, deoarece persoanele în cauză au fost reangajate pe fostele funcţii, şi a precizat că nu are nicio calitate în acest dosar.

[citeste si]

Conform unor surse judiciare, dosarele au fost întocmite în urma unor plângeri depuse de patru foşti angajaţi FRF, care au câştigat un proces cu Federaţia, la Curtea de Apel Bucureşti, după ce au acuzat faptul că au fost daţi afară abuziv. În urma deciziei CAB, aceştia trebuiau să primească salarii compensatorii, însă acest lucru nu s-ar fi întâmplat, iar angajaţii au depus plângere la poliţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel