Star Wars. Pistolul lui Han Solo, la licitație

Star Wars
Star Wars

Arma a fost construită special pentru pelicula a cărei premieră a avut loc acum 35 ani.

Pistolul folosit de personajul Han Solo, interpretat de Harrison Ford, în filmul ”Return of the Jedi” (1983), cel de-al treilea lungmetraj al seriei originale ”Star Wars”, va fi scos la licitaţie, în luna iunie, se arată într-un comunicat difuzat de casa Julien's Auctions, citat de EFE, preluat de Agerpres. Cel puțin 500.000 dolari speră organizatorii să primească pe pistol, în cadrul licitației ”Hollywood Legends”, din Vegas (Nevada).

[citeste si]

Colecție particulară

"Pistolul lui Han Solo este unul dintre articolele cele mai fascinante provenite din saga ”Star Wars” şi ajunse vreodată la o licitaţie; provine din colecţia regizorului artistic al filmului, James L. Schoppe", se arată în comunicat.
Arma, cunoscută ca BlasTech DL-44, a fost creată special pentru film şi a avut ca model formatul pistolului Mauser C96 Broomhandle real, căruia i s-au adăugat elemente adiţionale.
După încheierea filmărilor, cel însărcinat cu înregistrarea obiectelor de recuzită, Peter Hancock, a predat pistolul şi alte articole directorului artistic James L. Schoppe, care le-a ţinut peste trei decenii, în colecţia sa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel