Război Siria. Putin - Merkel, anunț important în conflict

merkel putin
merkel putin

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cancelarul german, Angela Merkel, au declarat, în cadrul unei convorbiri telefonice, că sunt gata să contribuie la eforturile politice şi diplomatice privind Siria, inclusiv în ce priveşte negocierile de pace de la Geneva şi Astana, a indicat marţi Kremlinul într-un comunicat, citat de agenţia Xinhua. 

Putin a afirmat că recenta acţiune întreprinsă de către un grup de ţări occidentale în Siria reprezintă un act de agresiune care a încălcat în mod larg normele dreptului internaţional şi a afectat substanţial perspectivele soluţionării politice a crizei siriene, se precizează în comunicat. 

Xinhua aminteşte că SUA, Marea Britanie şi Franţa au întreprins sâmbătă lovituri aeriene la Douma, în Siria, susţinând că ele au reprezentat un răspuns la un presupus atac cu arme chimice întreprins de către armata siriană. Guvernul de la Damasc a respins categoric acuzaţiile. 

Ambele părţi (Putin şi Merkel) şi-au exprimat disponibilitatea de a facilita reluarea eforturilor politice şi diplomatice în problema siriană, inclusiv în ce priveşte convorbirile de pace de la Geneva şi Astana, şi de a continua contactele bilaterale în această chestiune, se spune în comunicat. 

Cei doi lideri au subliniat de asemenea importanţa efectuării unei anchete amănunţite şi obiective de către misiunea Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) în Siria, potrivit comunicatului. 

Luni, delegaţia britanică la OIAC a acuzat Rusia şi Siria că împiedică misiunea să intre în Douma. Moscova a respins acuzaţiile, spunând că experţii OIAC nu au obţinut autorizaţie din partea ONU să viziteze Douma din cauza loviturilor aeriene occidentale.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel