Război Siria. Putin și Erdogan, ”mulțumiți” după reuniunea de la Soci

Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan, s-au declarat miercuri 'mulţumiţi' de reuniunea consacrată Siriei, desfăşurată în urmă cu o zi la Soci, staţiune balneară de pe coasta rusă a Mării Negre, a anunţat Kremlinul, în pofida absenţei unui rezultat concret, informează AFP. 

Cei doi lideri, care au discutat telefonic, 'şi-au exprimat mulţumirea faţă de rezultatele Congresului dialogului naţional sirian', ce a avut loc marţi la Soci, la iniţiativa Moscovei, Ankarei şi Teheranului, conform unui comunicat. 

Ambii lideri au 'subliniat importanţa punerii în aplicare a acordurilor obţinute' la această reuniune între reprezentanţi ai societăţii civile şi politice siriene, care 'vizează avansarea eficientă a procesului de reglementare politică în Siria', potrivit sursei menţionate. 

Boicotat de principalele grupuri ale opoziţiei siriene, de kurzii furioşi din cauza ofensivei Turciei împotriva enclavei Afrin şi de către occidentali, Congresul de la Soci a reunit mai ales participanţi afiliaţi fie partidului de guvernământ Baas, reprezentând regimul, fie aliaţilor săi, fie aşa-numitei opoziţii "tolerate". 

[citeste si]

Reuniunea, care s-a derulat într-o atmosferă marcată de divergenţe, a avut ca rezultat în principal declaraţii de intenţie, inclusiv un acord privind înfiinţarea unui comitet 'pentru elaborarea unui proiect de reformă constituţională', fără a fi anunţat niciun progres concret de către organizatori. 

Putin şi Erdogan au discutat de asemenea despre chestiuni legate de 'coordonarea ulterioară a eforturilor Rusiei şi Turciei în vederea asigurării unei administraţii stabile în zonele de dezescaladare' instituite în Siria anul trecut la finalul negocierilor de pace de la Astana, mediate de Moscova şi Teheran, aliaţi ai Damascului, şi Ankara, care îi sprijină pe rebelii sirieni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel