”Directiva prețurilor de transfer nu s-ar fi dat dacă nu apărea criza din 2008. Este o consecință a crizei, ne-a declarat analistul economic Ionel Blănculescu. Dacă guvernele țărilor importante din UE nu s-ar fi confruntat cu lipsa fondurilor, probabil că această directivă nu ar fi apărut.
Directiva se referă la marile companii transnaționale și încearcă să limiteze cea mai evoluată formă de mare evaziune fiscală, cea practicată de acestea. Putem spune că evaziunea practicată de transnaționale a primit o lovitură, chiar dacă nu este finalul în lupta dintre guverne și corporații.Urmează ca fiecare țară să-și elaboreze propria legislație, în acest cadru stabilit de la Bruxelles. Probabil, în 2-3 ani se va finaliza la nivel european procesul legislativ.
Cum fură legal marile corporații
Procedura prin care firmele transnaționale evitau plata impozitului era cunoscută, dar nu s-a găsit suficientă voință politică pentru a stopa fenomenul. Marile puteri nu au dorit să elimine supapa oferită de cele 64 de paradisuri fiscale, unde se înregistrează așa numitele firme off-shore. De fiecare dată, în angrenajul firmelor multinaționale se află o firmă din grup, înregistrată într-un paradis fiscal. Mecanismul prin care se face evaziunea este saltul de preț, între o filială și alta, în off-shore. De exemplu, o firmă, înregistrată într-o țară cu impozite ”normale”, exportă o componentă de 300 de euro către altă firmă din același grup, înregistrată într-un paradis fiscal. Acesta nu face nimic, doar reexportă componenta, cu un preț dublu, către o filială din România, unde se asamblează componentele și se vinde produsul finit. Singura care face profit este firma off shore, care plătește un impozit de 5%, adică 15 euro. În România, unde se realizează de fapt, profitul, multinaționala ar trebui să plătească impozit pe profit și dividende, adică 21%, ceea ce înseamnă circa 60 de euro. Multinaționala declară însă un profit apropiat de zero, pentru că diferența a rămas în off shore și nu plătește mai nimic.
Cu cât a fost păcălit statul
La nivelul anului 2008, înainte de izbucnirea crizei, cifra de afaceri a multinaționalelor care activau în România a fost de 260 de miliarde de euro. În acea perioadă, profitul real se ridica pe la 10%, adică ar fi vorba despre 26 de miliarde de euro care trebuiau impozitate cu 16%. Venitul statului român ar fi trebuit să fie cel puțin 4 miliarde de euro, în 2008. Știți cât a fost impozitul pe profit colectat? Puțin sub 1 miliard.
Cum va acționa Directiva prețurilor de transfer
Directiva cere statelor să se ajute între ele, astfel încât să poată controla multinaționalele. Statele Uniunii vor pune în comun informațiile fiscale privind multinaționalele care operează la nivelul UE și vor alcătui o listă neagră a țărilor terțe care refuză să joace corect. Fiecare firmă din grup va trebui să demonstreze că a creat valoare. Va fi mult greu sau imposibil de justificat de ce a umflat prețul într-un offshore unde nu se face nimic. De menționat că, în România, legislatația care să permită controlul multinaționalelor a început să fie întărită începând din 2008.
Ungaria, singura care a învins firmele off shore
O cale mult mai simplă, aparent, de a evita mutarea profitului în paradisuri fiscale este impozitarea cifrei de afaceri. De ce spun aparent? Fiindcă nu există voință politică pentru a aplica acestă variantă. Singura țară, din câte știu eu, care impozitează cifra de afaceri este Ungaria. Firmele multinaționale au amenințat cu părăsirea pieței ungurești, dar până acum nu au făcut-o. Dacă ar fi impozitată cifra de afaceri, controlul ar fi simplu, iar introducerea firmelor off shore în circuit nu ar mai avea sens. Luând exemplu anului 2008, la o cifră de afaceri de 260 miliarde, cu un impozit asemănător microîntreprinderilor, de 2-3%, s-ar fi încasat 5-6 miliarde de euro, în loc de 0,9 miliarde”, a explicat Ionel Blănculescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
