Rate pentu birurile puse de un preot ortodox. Oamenii vor alungarea parohului

Revoltă printre  enoriașii din Ilişeni şi Româneşti, Botoșani. Peste 200 de oameni din cele două sate sunt revoltați, după ce  preotul Marineac le-ar fi crescut taxele bisericești prea mult, notează observator.tv. 

Oamenii spun că nu-și permit să plătească dările cerute de părinte deoarece au pensii prea mici. Pentru că au pensii mult prea mici, bătrânii ar vrea să plătească taxele chiar și în rate pentru ca părintele să le pomenească morții.

„Suntem supăraţi pe preotul Marineac, domnule, ne-a pus să plătim 70 de lei pentru un pomelnic. 70 de lei! Şi nu ne dă nici chitanţă. Apoi, dacă nu suntem acasă când mai vine, ne face de râs la biserică, la slujbă, că n-am vrut să-i deschidem. Nu mai putem. L-am rugat să-i plătim în rate, nu vrea, a spus că vrea toţi banii odată. Nu mai avem de unde da, suntem bătrâni, cum să dau 70 de lei ca să-mi pomenească morţii, eu pâine cu ce iau? Eu dau, n-am spus că nu dau. Dar e prea mult! În plus, are şi o firmă care vinde praznice şi suntem obligaţi să mai dăm şi acolo bani", a povestit, pentru sursa citată, un locuitor din Ilişeni.

Nemulțumiți, credincioșii vor fie aducerea unui alt părinte sau scăderea taxelor bisericești.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel