Raport GRECO. Analiză finală: o propunere de politică publică

Cele două recomandări GRECO care vizează sfera de competenţă a Agenţiei Naţionale de Integritate au fost ridicate de la stadiul "parţial implementate" la cel "implementate satisfăcător".

"În ceea ce priveşte cea de-a V-a recomandare, raportul GRECO arată că ANI 'continuă să monitorizeze punerea în aplicare a dosarelor finalizate înaintate Parlamentului şi continuă să solicite punerea în aplicare a oricăror sancţiuni emise în privinţa membrilor Parlamentului'", se menţionează în comunicat.

Conform GRECO, în economia evaluării stadiului implementării a fost luat în calcul şi proiectul "LINC", derulat de ANI în parteneriat cu Transparency International România, şi al cărui obiectiv general constă în creşterea capacităţii administraţiei publice centrale şi a Parlamentului de a identifica, sancţiona şi preveni cazurile de conflicte de interese, incompatibilităţi şi averi nejustificate şi de sprijinire a implementării măsurilor cuprinse în SNA.

Analiza finală

"Ca urmare a recomandărilor GRECO, rezultatele aşteptate ale acestui proiect includ, de asemenea, clarificarea rolului Parlamentului în ceea ce priveşte conflictele de interese şi incompatibilităţile. Analiza finală se preconizează că va fi diseminată în anul 2019 şi ar trebui să servească drept bază pentru o propunere de politică publică privind cadrul de integritate şi reglementările aplicabile membrilor Parlamentului", se mai arată în comunicatul citat.

În ceea ce priveşte recomandarea a VII-a, "GRECO constată cu satisfacţie numărul tot mai mare de dosare procesate prin sistemul PREVENT, fapt care a devenit posibil datorită creşterii cantităţii de date colectate electronic". În acelaşi timp, menţionează comunicatul, organismul anticorupţie al Consiliului Europei "ia act de eforturile ANI de a îmbunătăţi monitorizarea într-un mod mai proactiv a declaraţiilor de avere şi de interese, fără a fi sesizaţi cu privire la eventuale încălcări de către alţi actori".

Potrivit sursei citate, experţii GRECO îşi exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că un procent însemnat al persoanelor care au obligaţia declarării averilor şi a intereselor continuă să depună declaraţii completate de mână, iar "acest factor rămâne un obstacol major în calea prelucrării eficiente a datelor provenite din declaraţiile de avere şi de interese".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel