Raluca Turcan:Este incredibilă situaţia în care ne aflăm în momentul de faţă, un risc de dezangajare de 300 milioane de euro

Situaţia în care se află România în momentul de faţă este incredibilă, cu un risc de dezangajare de 300 de milioane de euro, a declarat, joi, viceprim-ministrul Raluca Turcan, la ceremonia de preluare a mandatului de ministru al Fondurilor Europene de către Ioan Marcel Boloş.

  'Numirea unui profesionist de excepţie în fruntea Ministerului Fondurilor Europene reprezintă practic o garanţie a faptului că în primul rând investiţiile vor apărea şi în al doilea rând că fiecare ban european pe care îl putem atrage îl vom atrage. Considerăm că este incredibilă situaţia în care ne aflăm în momentul de faţă şi anume cu un risc de dezangajare de 300 milioane de euro şi cu probleme uriaşe în atragerea fondurilor pentru viitorul exerciţiu financiar şi nu ne referim la o sumă mică, ne referim la 3,2 miliarde de euro', a spus Raluca Turcan. Ea a spus că dacă ne uităm la dimensiunea resurselor de stat pe care le avem la dispoziţie putem constata că atragerea fondurilor europene va reprezenta pentru mulţi ani de acum înainte o principală sursă de dezvoltare şi de aceea mandatul ministrului Boloş are o însemnătate deosebită pentru ceea ce înseamnă dezvoltare prin investiţii a României. 'O scurtă prezentare în cifre a situaţiei bugetului de stat ne atrage şi mai mult atenţia de ce fondurile europene trebuie prioritate zero. Pentru că la 9 luni avem un deficit cât pentru un an de zile, iar practic bugetul estimat, veniturile estimate la buget au fost cu 10 miliarde de lei mai mari decât veniturile realizate, ceea ce înseamnă un deficit de bani de investiţii uriaş. Pentru că atunci când nu-ţi drămuieşti bine cheltuielile locul din care iei bani pentru a acoperi cheltuielile curente obligatorii, pensii, salarii, îl reprezintă sursele de investiţii publice şi atunci acestea trebuie compensate cu investiţii din fonduri europene', a spus Raluca Turcan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel