Rafa Nadal, probleme la turneul de la Brisbane

Rafael Nadal
Rafael Nadal

Rafael Nadal trebuia să-l întâlnească pe francezul Jo-Wilfried Tsonga în turneul de la Brisbane.

Rafael Nadal a declarat forfait la turneul ATP de la Brisbane (Australia), dotat cu premii totale în valoare de 527.880 dolari, unde joi ar fi trebuit să-l întâlnească pe francezul Jo-Wilfried Tsonga, el acuzând unele probleme la coapsa stângă. Numărul 2 mondial, Nadal, revenit în competiţii după o operaţie la gleznă, speră să fie însă apt pentru Australian Open (14-27 ianuarie).

Am efectuat un RMN care a indicat o mică problemă la coapsa stângă. Problema însă se poate agrava, aşa că medicii mi-au recomandat să nu joc joi partida cu Tsonga, a afirmat Nadal. Câştigătorul ultimului turneu de la Roland-Garros, Nadal a precizat că se simte mai bine decât în urmă cu câteva zile când a pierdut în semifinala turneului demonstrativ de la Abu Dhabi.

Citește și: Australian Open, primele probleme. Reacția organizatorilor

Rezultate Brisbane

Probabil că voi fi 100% apt cam în cinci zile şi atunci voi avea mai mult timp să mă pregătesc pentru Melbourne, a spus Nadal. Vinerea trecută, Nadal a disputat primul meci după o pauză de 4 luni, la Abu Dhabi, unde a pierdut în faţa lui Kevin Anderson (32 de ani, 6 ATP), scor 6-4, 3-6, 4-6.

Miercuri, în optimile turneului ATP de la Brisbane, s-au înregistrat următoarele rezultate: Alex De Minaur (Australia/N.7) - Jordan Thompson (Australia) 6-4, 6-2 Daniil Medvedev (Rusia/N.4) - Andy Murray (Marea Britanie) 7-5, 6-2 Milos Raonic (Canada/N.5) - Miomir Kecmanovic (Serbia) 6-3, 7-6 (7/2) Jeremy Chardy (Franţa) - Nick Kyrgios (Australia/N.8) 6-7 (5/7), 6-2, 6-3 Yasutaka Uchiyama (Japonia) - Kyle Edmund (Marea Britanie/N.3) 7-6 (8/6), 6-4 Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.6) - John Millman (Australia) 6-3, 6-4 Kei Nishikori (Japonia/N.2) - Denis Kudla (SUA) 7-5, 6-2.

Citește și: Rafael Nadal, operat la picior. Ce se va întâmpla cu tenismenul spaniol

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel