OUG Sănătate. Raed Arafat, RĂZBOI până la capăt! ”Modificări radicale, într-un sistem vital”. Cum sunt umflate buzunarele comercianților cu bani de la stat

Raed Arafat
Raed Arafat

Raed Arafat critică, punctual, OUG pe sănătate, emisă marți, care ”va destabiliza tot sectorul public de urgență, de la serviciile de ambulanță până la SMURD și UPU”.

Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne, își continuă răzoiul cu cei din Guvern, ca urmare a OUG care pune pe picior de egalitate spitalele private cu cele de stat. Șeful DSU susține că odată intrat în vigoare această măsură, spitalele private,cărora el le spune ”comercianți”, vor încerca să obțină profit maxim și vor declara multe cazuri ca fiind "urgențe" pentru a-și scoate banii de la statul român.

Impactul pe care îl determină prevederile din noua ordonanță de urgență a guvernului în ce privește sectorul medical de urgență este unul complex și care trebuie explicat pas cu pas, scrie pe Facebook Raed Arafat, într-o postare pe care v-o prezentăm mai jos:

Resursa umană

”Voi începe în această postare cu problema impactului asupra resursei umane care deservește sistemul de urgență. Această este una rară, special pregătită și care este și deficitară. Lipsesc fondurile necesare că să putem suplimenta personalul la serviciile de ambulanță și la unitățile de primiri urgențe, că să ajungem la cifrele optime. Pe de altă parte, se dorește deschiderea bugetului către comercianți că să consume sume importante în detrimentul sectorului public la care lipsesc fondurile pentru a funcționa în mod optim. Deci în loc să suplimentăm finanțarea sectorului public noi o partajăm cu comercianții care vor scoate din ea și profitul lor.

Totodată numărul medicilor de urgență este în creștere lentă, dar constantă. Medicii din unitățile de primiri urgențe mai participă în mai multe orașe la activitatea SMURD, fie ca medici pe mașinile de terapie intensivă mobilă sau că medici pe elicopterele SMURD.

La momentul la care este încurajat sectorul comercial să deconteze pe bugetul de stat consultațiile de urgență și "suspiciunile" de cazuri critice, de fapt noi încurajăm sectorul comercial să creeze unități de primiri urgențe sau camere de gardă ca să acceseze sumele disponibile prin bugetul de stat și care sunt până acum destinate exclusiv sectorului public.

Totodată, nimeni nu va împiedica sectorul comercial să înceapă să treacă pacienții care urmează să-i interneze prin camerele de gardă și să le efectueze analizele și investigațiile, declarându-le ca și urgențe, ca să deconteze aceste sume direct de la bugetul de stat astfel încât să realizeze profit maxim din fondurile obținute ulterior de la casa de asigurări sau din alte surse.

Implicit, sectorul privat va dori să aibă medici de urgență și asistenți cu experiență. De unde va recruta sectorul privat astfel de personal? Clar că numai de la sectroul public care la rândul său este deficitar în ce privește resursele umane.”

Exemplul municipiului București

Dacă spitalele private decid să intre în această afacere atractivă, ei vor încerca să recruteze medicii de la spitalele publice precum Floreasca, Universitar, Elias, Pantelimon...etc.

Reducerea numărul medicilor și al asistenților cu experiență în domeniul medicinii de urgență din spitalele publice va duce la un imapct pe îngrijirea pacienților în sectorul public.

Astfel, este posibil să nu mai poată Spitalulul Floreasca să asigure medicii de pe ambulanțele de terapie intensivă SMURD sau medicii care deservesc elicopterul SMURD. La fel spitalul Universitar și spitalul Bagdasar, este posibil dacă pierd un număr de medici să nu mai poată asigura medicii și asistenții de pe ambulanțele SMURD pe care le deservesc.

Totodată, este posibil că în UPU numărul personalului calificat să scadă ducând la disfuncționalități grave. Acest lucru se adaugă la pierderea unei părți din finanțare către comercianți, care au nevoie de sume care includ și profitul lor, că ei sunt comercianți în final. Exemplul Bucureștiului poate să se repete și în alte județe și municipii unde există un sector privat interesat sau unde urmează să apară furnizori privați în domeniul urgenței știind că ei pot accesa fondurile publice.”

Un borcan de miere deschis lângă un urs

”Cu alte cuvinte, deschiderea finanțării publice din bugetul de stat este asemănătoare unui borcan de miere deschis lângă un urs, acesta nu va rezista până nu-l consumă integral. Așa este și cu comercianții în domeniul urgenței, ei vor vrea cu trecerea timpului o parte mai mare din bugetul de stat alocat sectorului public. Astfel de demers va duce la destabilizarea sectorului public, la împrăștierea resursei umane și implicit la un impact negativ asupra pacienților.

Prin permiterea accesului comercianților la bugetul de stat, se creează din start o formă de competiție pe banul public în defavoarea sectorului public de urgență. Sumele per ansamblu nu vor crește, și chiar dacă vor crește, creșterea nu va fi una mare iar pentru sectorul public va exista o singură direcție, comparativ cu perioada dinaintea OUG emisă ieri, și anume direcția pierderii treptate a finanțării în favoarea comercianților, iar, pe partea opusă, pentru comercianți tot o singură direcție există de la emiterea OUG, și anume aceea de obținerea unor sume și a unui profit suplimentar la care nu au avut acces până acum, în defavoarea sectorului public.

Când implementăm astfel de modificări radicale care afectează concepția unui sistem vital, fără să realizăm măcar un studiu de impact real care să arate direcția în care ne vor duce noile măsuri, putem fi siguri că modificările nu au avut în vedere interesul pacienților, ci mai degrabă interesele "altora" care au impus schimbările pe căi ascunse și au realizat un așa zis "lobby" pe lângă decidenți. În astfel de cazuri, unul că mine nu are cum să tacă iar acesta este motivul pentru care nu mă voi lasă până nu se anulează prevederile nocive din OUG care duc la liberalizarea sectorului de urgență.

Voi reveni cu alte explicații și exemple!”  a scris șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

n.r. - Sublinierile și intertitlurile aparțin redacției

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel